P**** D* A****** V*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 Cpp rap. la art. 336 alin 1 Cp, cu aplicarea art 396 alin 10 Cpp, condamnă pe inculpatul Petre Andreas Valentin la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului , prevazuta de art 336 alin 1 Cp, faptă comisă in noaptea de 09/10.08.2015 În baza art. 67 alin. 1 Cp, interzice inculpatului pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a , b şi i cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehiculele prevăzute de art.6 pct.6 din O.U.G. 195/2002, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 Cp, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cp. In baza art 88 alin 3 Cp revoca amanarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei de 1 an inchisoare stabilita prin sentinta penala nr. 1188/10.11.2014 a Judecatoriei Slobozia, definitiva prin neapelare la 25.11.2014. In baza art 88 alin 3 teza finala Cp, face aplicare art. 39 alin. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele stabilite, astfel încât inculpatului i se aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an inchisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealalta pedepsa stabilita (9 luni inchisoare), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an si 3 luni închisoare. Dispune executarea pedepsei prin privare de libertate. În baza art. 274 alin. 1 Cpp, obligă pe inculpatul Petre Andreas Valentin la plata sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2017.
Hotarare 43/2017 din 13.01.2017Amană pronunţarea la 13.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2016Amana pronuntarea pentru data de 29.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2016