B***** I* I***
CondamnatPrin rezoluţia din 21.09.2016 s-a preschimbat termenul de judecată la data de 28.09.2016.
În baza art. 154 alin. 6 lit. a din Legea nr.302/2004 republicată, admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de către autorităţile judiciare din Austria de transferare a persoanei condamnate Balogh Imre, pentru continuarea executării pedepselor într-un penitenciar din România. În baza art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a următoarelor sentinţe penale: - sentinţa penală nr. 13.Hv. 84/15p pronunţată de Tribunalul St. Polten, la data de 15 septembrie 2015, prin care s-a dispus condamnarea persoanei condamnate Balogh Imre, la o pedeapsă privativă de libertate de 16 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prevăzută de articolul 114 alineatele 1 şi 3, cifrele 2 şi 3 din Legea Poliţiei Austriece pentru Străini, incriminată ca infracţiune de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 din Codul penal român; - sentinţa penală nr. 601 Hv 17/15y – 67 pronunţată de Tribunalul Korneuburg, la data de 23 octombrie 2015, prin care s-a dispus, ţinând cont şi de sentinţa penală nr. 13.Hv. 84/15p pronunţată de Tribunalul St. Polten, la data de 15 septembrie 2015, condamnarea lui Balogh Imre la o pedeapsă suplimentara de 20 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prevăzută de articolul 114 alineatele 1 şi 3, cifrele 1, 2 şi 3, alineatul 4 din Legea Poliţiei Austriece pentru Străini (FPG), incriminată ca infracţiune de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 din Codul penal român; Admite cererea de transfer a persoanei condamnate Balogh Imre în vederea executării alăturate a pedepsei de 16 luni închisoare şi a pedepsei suplimentare de 20 luni închisoare şi dispune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării acestora. Constată că persoana condamnată Balogh Imre se află deţinută în Penitenciarul Korneuburg – Austria. Deduce durata reţinerii din 13 iulie 2015 şi a arestării preventive din 23 august 2015 până în 15 septembrie 2015, precum şi perioada executată de la 15 septembrie 2015 la zi. În temeiul prevederilor art. 555 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de executare pentru pedeapsa cumulata de 36 luni alcătuita din alăturarea pedepsei suplimentare de 20 de luni închisoare aplicate persoanei condamnate Balogh Imre prin sentinţa penală nr. 601 Hv 17/15y pronunţată de Tribunalul Korneuburg la 23.10.2015, definitiva la 23.10.2015, pedepsei închisorii de 16 luni închisoare aplicate aceleaşi persoane prin sentinţa penală nr. 13 Hv 84/15p pronunţată de Tribunalul St. Polten la data de 15 septembrie 2015, definitiva la 19.09.2015, astfel cum au fost recunoscute şi puse în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri. În baza art. 275 alineatul 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul pentru apărător din oficiu, avocat Pop Anamaria, în sumă de 400 lei, conform delegaţiei nr. 4695/2016 emisă de Baroul Bihor se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi comunicare cu persoana condamnată. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 28 septembrie 2016.
Hotarare 95/2016 din 28.09.2016