C****** V******** N***** M*********
ReclamantC******* I* N******
PârâtC******* L****
PârâtM******** R***** I*****
PârâtP** S***** V********
PârâtConstată că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „ieşire din indiviziune” formulată de reclamantul Cojocar Vasile, în contradictoriu cu pârâţii Cojocari Nicolai, C******* L****, M******** R***** I*****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 11 ianuarie 2019.
Hotarare 120/2019 din 11.01.2019Faţă de dispoziţiile art. 19 şi art. 214 Cod procedură civilă, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2019, completul C 7, sala 306, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.10.2018.
Incheiere de sedinta din 26.10.2018Având în vedere Hotărârea nr. 36 din 29 august 2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C 15, ca urmare a desfiinţării acestui complet, amână judecarea cauzei la data de 26.10.2018, completul C 7, sala 306, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.09.2018.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018În temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 C.pr.civ. dispune suspendarea acţiunii formulate de reclamantul COJOCAR VASILE în contradictoriu cu pârâţii C******* I* N******, C******* L****, M******** R***** I*****, P** S***** V******** şi MIROŞ ELISABETA, pentru lipsa părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs de depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.04.2017.
Incheiere suspendare din 06.04.2017