M***** D******
InculpatÎn baza art. 66 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, constată îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului cetăţean român M***** D******, pentru executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b, c Cod penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, stabilită prin sentinţa penală nr. 176 din 22.09.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 7625/314/2014, modificată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 232 din 22.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. 7625/314/2014, în baza căreia Tribunalul Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 289/2014 la data de 22.12.2014. În baza art. 66 alin. 6 din Legea 302/2004, după rămânerea definitivă a încheierii, un exemplar al acesteia, însoţit de actele prev. la art. 36 alin. 2 Legea 302/2004, va fi comunicat de îndată Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie pentru procuror în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, din data de, 15.11.2016, ora 15.30.
Hotarare 257/2016 din 15.11.2016