S* A***** S* B****
Intimat asiguratorB**** P****
Recurent ReclamantP******* M****
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B**** P****, împotriva deciziei civile nr. 37 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr.5496/270/2008. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 septembrie 2016.
Hotarare 337/2016 din 29.09.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de intimatul pârât. Acordă termen la 29.09.2016.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul reclamant B**** P**** (cu dom.) şi, în consecinţă: Reduce taxa judiciară de timbru datorată de recurent de la 3146,44 lei, la 500 lei; Obligă recurentul la plata taxei judiciare de timbru astfel redusă, în două tranşe lunare, prima tranşă de 250 lei urmând a se achita până la data de 31 iulie 2016, iar a doua transă de 250 lei până la data de 31 august 2016, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat; Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2016.
Incheiere de sedinta secreta 12/2016 din 21.06.2016