A******** D* P********** N** 3** C* S**** P******** L* C****** D* A** M***** N******
ReclamantC**** A****
PârâtC**** M****
PârâtC**** A******
PârâtC**** T******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 369 Deva, în contradictoriu cu pârâţii C**** M****, COCOŞ AUREL PETRE, C**** T******, şi BARB (fostă COCOŞ) AURELIA. Obligă pârâţii la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 3.405,14 lei reprezentând contravaloare taxe comune restante pentru perioada ianuarie 2014 – mai 2016, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, care se vor calcula după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. Respinge în rest acţiunea. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată la data de 23 iunie 2017, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1485/2017 din 23.06.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 1 C. proc. civ., instanţa va amâna pronunţarea la data de 23.06.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 C. proc. civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2017pentru studiul întâmpinării şi al înscrisurilor depuse.
Incheiere de sedinta din 31.05.2017în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017pentru formularea şi depunerea întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 29.03.2017pentru formularea şi depunerea întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 15.02.2017pentru citarea reclamanţilor.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017