A******** V***************
ReclamantR******** L*****
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** B****** P*** R*********** L****
PârâtJ***** N*****
ReclamantD******* E*************
ReclamantRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă. Admite acţiunea formulată de reclamantele Andriescu Victoria – Camelia, Rucăreanu Lenuţa, Joantă Neluţa, Dragomir Elena – Victoria, Gâlcescu Angelica – Elena având, Ivan Gabi, Mîşu Ioana – Luiza şi Bratu Domnniţa, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă : Obligă pârâta să plătească reclamantelor diferenţele dintre salariul la nivel maxim pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii în cadrul D.G.R.F.P. Braşov şi salariul efectiv plătit acestora în perioada 09.04.2015 – 31.07.2016, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală aferentă drepturilor băneşti menţionate, începând cu data la care acestea ar fi trebuit plătite reclamantelor şi până la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 490/2017 din 30.03.2017Amână pronunţarea la data de 30.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017