Dosar 5541/325/2016 din 09.03.2016

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5541/325/2016
Data dosar:
09.03.2016
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    1.În temeiul art. 335 al. 2 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.1 C.p. şi în condiţiile art. 43 alin.5 C.p., condamnă inculpatul IOSIF OVIDIU AURELIAN, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din Cod penal, pe o perioada de 2 ani, pe care o va executa, potrivit art.68 alin.1 lit. lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. 2. În temeiul art. 336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi în condiţiile art.43 alin.5 C.p., condamnă inculpatul Iosif Ovidiu Aurelian, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (fapta din data de 09.03.2015). În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din Cod penal, pe o perioada de 2 ani, pe care o va executa, potrivit art.68 alin.1 lit. lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. 3. În temeiul art. 336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi în condiţiile art.43 alin.5 C.p., condamnă inculpatul Iosif Ovidiu Aurelian, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (fapta din data de 09.03.2015). În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din Cod penal, pe o perioada de 2 ani, pe care o va executa, potrivit art.68 alin.1 lit. lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 38 alin.1, art. 39 alin.1 lit. b C.pen., contope?te pedepsele din prezenta cauză, de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care o spore?te cu o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv cu 12 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă finală de 2 ani ?i 6 luni închisoare, care se execută în regim de deten?ie. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din Cod penal, pe o perioada de 2 ani, pe care o va executa, potrivit art.68 alin.1 lit. lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 274 alin.1 C. proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 22.03.2017.

    Hotarare 1729/2017 din 22.03.2017
  • Sedinta din data de 08.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 22.03.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2017
  • Sedinta din data de 22.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 08.03.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2017
  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 22.02.2017 in vederea comunicarii relatiilor solicitate de la Serviciul Rutier.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    In vederea respectarii principiului continuitatii completului de judecata, instanta amana cauza la data de 25.01.2017.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 09.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 07.12.2016 in vederea administrarii probatoriului incuviintat.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2016
  • Sedinta din data de 26.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 09.11.2016 in vederea citarii inculpatului prin afisare la usa instantei.

    Incheiere de sedinta din 26.10.2016
  • Sedinta din data de 28.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 26.10.2016 in vederea citarii inculpatului cu mandat de aducere si efecutarii de verificari catre ANP si IGPR cu privire la acesta. acorda termen la data de 26.10.2016.

    Incheiere de sedinta din 28.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD