D***** M**** D****
InculpatCondamnă inculpatul D***** M**** D****, la pedeapsă de 1( unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, faptă prev. şi ped. de art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a ?i lit. b) C. pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C.pen. În temeiul art. 81 alin. 1 C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei 1( unu) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 82 C.pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului D***** M**** D**** asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul D***** M**** D**** la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1100 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2016.
Hotarare 357/2016 din 28.11.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 28.11.2016 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2016Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 14.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2016