R******** O***
ReclamantC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov la termenul de judecată din data de 21.02.2017, pentru pretenţiile aferente perioadei 12.12.2008-14.11.2013. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta R******** O***, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov prin reprezentat legal, şi, în consecinţă: Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, prin reprezentat legal, să valorifice, începând cu data de 14.11.2013, veniturile realizate de contestatoare astfel cum au fost acestea atestate potrivit adeverinţelor nr. 61/17.12.2008 şi nr. 83/17.12.2008 emise de S.C. CERITEX S.A. Braşov. Respinge restul pretenţiilor. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 07.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 347/2017 din 07.03.2017Amână pronunţarea la data de 07.03.2017, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2017