B***** K* I*****
InculpatE**** A*****
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 07.11.2016 în dosarul nr. 209/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BARTIS ISTVAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Furt calificat”, prevăzută de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) Cod penal. Încheierea se comunică de îndată procurorului, inculpatului, şi părţii civile EROS ATTILA. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 20.12.2016.
Incheierefinalacamerapreliminara164/2016 din 20.12.2016