C**** N******
CondamnatÎn temeiul art. 597 alin. 4, art. 598, alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală admite contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Turda. Constată că prin Sentinţa penală nr. 304/2016 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul penal nr. 2103/328/2016 s-a dispus condamnarea inculpatului CN la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 din Codul penal, fiind stabilită pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare în urma efectuării operaţiunilor de contopire cu pedepsele stabilite prin Sentinţa penală nr. 139/2015 pentru fapte concurente săvârşite de inculpat şi că la efectuarea operaţiunii de contopire nu au fost avute în vedere toate pedepsele stabilite prin Sentinţa penală nr. 139/2015, fiind omisă o pedeapsă de 1 an închisoare. Prin urmare, instanţa efectuează o nouă operaţiune de contopire ţinând cont de toate pedepselor stabilite prin Sentinţa penală nr. 139/2015, astfel: În temeiul art. 10 din Legea 187/2012, art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 40 alin. 1, 2 din Codul penal, descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele stabilite prin Sentinţa penală nr. 139/2015, astfel: - 1 an şi 6 luni închisoare; - 1 an închisoare; - 1 an şi 2 luni închisoare; - 1 an închisoare contopeşte pedeapsa stabilită prin Sentinţa penală nr. 304/2016 cu pedepsele sus-enumerate, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an 3 luni şi 10 zile (1/3 din restul pedepselor) astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare. Nu sunt aduse alte modificări dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 304/2016. În temeiul art. 275, alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Încuviinţează onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Lăcătuş Mădălina în cuantum de 130 de lei, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2016.
Hotarare 396/2016 din 28.10.2016lipsă timp deliberare
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2016Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 24.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2016