B******* Ş***** L*****
InculpatÎn temeiul art. 32 rap. la art. 246 din Codul penal, condamnă pe inculpatul B******* Ş***** L*****, la pedeapsa de 1 şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la deturnarea licitaţiilor publice. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. c), art. 62 condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea aceleaşi infracţiuni, alături de pedeapsa închisorii şi la pedeapsa amenzii în cuantum de 11.000 lei (220 zile-amendă x 50 lei/zi-amendă). În temeiul art. 67 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b din Codul penal, respectiv - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; toate pe o durată de doi ani. În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal, va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b din Codul penal, pe perioada exercitării pedepsei principale. În baza art. 91 din Codul penal, suspendă sub supraveghere pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de doi ani. În temeiul art. 93 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În temeiul art. 93 al. 2 lit. a din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 al. 3 din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Biblioteca Judeţeană I.A. Basarabescu sau la altă instituţie din comunitate cu care Serviciul de Probaţiune Giurgiu are încheiat protocol de colaborare în condiţiile art. 57 din Legea 253/2013. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 93 al. 5 din Codul penal şi cu privire la dispoziţiile art. 96 din Codul penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi anume dacă pe parcursul termenului de încercare, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, sau în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 91 al. 2 din Codul penal, pedeapsa amenzii se execută şi în situaţia în care executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. În baza art. 63 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. Dispune restituirea către martora Ispas Ana-Maria a telefonului mobil de culoare albă, inscripţionat Zte, ridicat de la aceasta în vederea expertizării criminalistice, la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror ?i inculpat.
Hotarare 875/2017 din 20.04.2017Stabileşte pronunţarea pentru data de 20.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.04.2017Stabileşte pronun?area pentru data de 19.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2017pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 13.01.2017pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016faţă de cererea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016