D***** - S******** T********* S******
ApelantD**** I****
Intimat InculpatS****** G*******
Intimat InculpatA****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinţei penale nr. 22/11.02.2016 a Tribunalului Botoşani. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: În baza art. 86/1 din Codul penal din 1969 şi 71 alin. (5) din acelaşi cod, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a celei accesorii, aplicate inculpatului D**** I**** şi fixează un termen de supraveghere de 4 ani , conform art. 86 ind. 2 din acelaşi cod. În baza art. 86 ind. 3 alin. (1) din Codul penal din 1969, impune inculpatului, pe durata termenului de încercare, respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 din Codul penal din 1969, referitoare la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86/1 din Codul penal din 1969 şi 71 alin.(5) din acelaşi cod, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a celei accesorii, aplicate inculpatului S****** G******* i şi fixează un termen de supraveghere de 3 ani şi 10 luni, conform art. 86 ind. 2 din acelaşi cod. În baza art. 86 ind. 3 alin.(1) din Codul penal din 1969, impune inculpatului, pe durata termenului de încercare, respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: e) să se prezinte, la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; f) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; g) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; h) să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 din Codul penal din 1969, referitoare la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2016.
Hotarare 1010/2016 din 28.11.2016În baza art. 391 alin.(1) Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 28.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 11.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2016În baza art. 391 alin.(1) Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 11.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 07.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2016