G****** D* G****** - M******
InculpatM**** D******* P*** R*********** M**** D******
Parte civilăG****** D*******
Parte responsabilă civilmenteS******** J******* D* A******** B*******
Parte civilăS******* C***** D* U****** P***** C**** S** M**** I***
Parte civilăAstăzi, 30 ianuarie 2020, ora 09:00, în vederea punerii în executare a măsurii educative a asistării zilnice prevăzută de art. 120 Cod penal aplicată prin sentinţa penală nr. 853 din data de 11.07.2018 pronunţată în dosarul nr. 5654/193/2018 al Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.117/2019 la data de 06.12.2019, în faţa judecătorului delegat cu executarea s-au prezentat minorul Grumza Gabriel Mădălin şi reprezentantul legal G****** D*******. S-a adus la cunoştinţă numitului Grumeza Gabriel Mădălin că prin sentinţa penală susmenţionată, în temeiul art.120 din Codul penal i s-a aplicat măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 (patru) luni prevăzută de art. 118 Cod penal constând în controlarea şi constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Botoşani, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia. S-a atras atenţia inculpatului Grumeza Gabriel Mădălin asupra dispoziţiilor art.123 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării condiţiilor de executare a măsurii educative, a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative. Judecătorul delegat pune în vedere numitului Grumeza Gabriel Mădălin să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la data de 30.01.2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020În temeiul art. 113 alin.3, 114 alin.1 şi art. 115 alin.1 pct. 1 lit. b) Cod penal aplică inculpatului minor Grumeza Gabriel – Mădălin, pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală” prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 lit. a) şi e) Cod penal cu aplicarea art. 113 alin. 2 Cod penal, art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 Cod pr. penală, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 (patru) luni prevăzută de art. 118 Cod penal constând în controlarea şi constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Botoşani, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia. În temeiul art. 121 alin.1 lit. e) Cod penal impune minorului ca pe durata măsurii educative să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta. Supravegherea executării obligaţiilor se va face prin coordonarea Serviciului de Probaţiune Botoşani, conform art. 121 alin. 3 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 din Codul penal privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative dispuse în caz de nerespectare, cu rea – credinţă a obligaţiilor impuse. Constată că inculpatul a achitat despăgubirile solicitate de către părţile civile Maxim Dumitrel, S******** J******* D* A******** B******* şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi. Admite acţiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani şi obligă inculpatul Grumeza Gabriel – Mădălin în solidar cu partea responsabilă civilmente G****** D******* să plătească părţii civile suma de 339,02 lei reprezentând cheltuielile efectuate a spitalizării părţii civile Maxim Dumitrel. Obligă inculpatul Grumeza Gabriel – Mădălin în solidar cu partea responsabilă civilmente G****** D******* să plătească părţii civile Maxim Dumitrel suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat ales. Obligă inculpatul Grumeza Gabriel – Mădălin în solidar cu partea responsabilă civilmente G****** D******* să plătească suma de 375 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10 iulie 2018.
Hotarare 853/2018 din 11.07.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 11 iulie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2018Având în vedere termenul de judecată solicitat de apărătorii părţilor pentru a li se asigura prezenţa pentru declaraţii, întrucât s-au împăcat,
Incheiere de sedinta din 04.05.2018Pentru o eventuală împăcare a părţilor, va acorda termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018Având în vedere dispoziţiile Hotărârii nr. 3 din 22.01.2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani, prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului PN3/PA3/CP3/PB3/JDL3, ca urmare a blocării de la repartizare, prezenta cauză va fi redistribuită la complet PA6 cu termen de judecată la data de 23.03.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018Dispune emiterea unei adrese către partea civilă cu menţiunea de a depune precizări privind prestaţia periodică solicitată, respectiv să arate cuantumul acesteia şi perioada pentru care se solicită. Dispune emiterea unei adrese în vederea ataşării fişei de cazier judiciar.
Incheiere de sedinta din 10.01.2018Emite adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani în vederea efectuării unui supliment la raportul de primă expertiză medico-legală nr. 237/E1 din 22 septembrie 2017, cât şi efectuarea unei expertize privind capacitatea de muncă a părţi civile, costul celei din urmă lucrări urmând a fi suportat de partea civilă.Pune în vedere părţii civile să se prezinte la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani pentru examinare.
Incheiere de sedinta din 13.11.2017Faţă de solicitarea apărătorului părţii civile şi de obiecţiunile formulate de inculpat la raportul de primă expertiză medico-legală şi admise în parte, va amâna judecata cauzei şi va dispune emiterea unei adrese către S.M.L. Botoşani în vederea întocmirii unui supliment la raportul de primă expertiză medico-legală, având următoarele obiective: să se stabilească dacă a fost afectată capacitarea de muncă a persoanei vătămate urmare a leziunilor suferite şi în ce măsură; să se motiveze suplimentarea numărului de zile de îngrijiri medicale apreciat ca fiind necesar pentru vindecarea leziunilor suferite de persoana vătămată; să se precizeze dacă consumul de alcool şi produse cofeinizate ar fi putut cauza prelungirea numărului de zile de îngrijiri medicale. Se va solicita instituţiei medico-legale să precizeze dacă întocmirea unui supliment la raportul de primă expertiză medico-legală ar implica cheltuieli suplimentare şi care sunt acestea şi dacă expertizarea capacităţii de muncă a persoanei vătămate poate constitui obiectiv al suplimentului la raportul de primă expertiză medico-legală. Se va solicita S.M.L. Botoşani să comunice dacă este necesară prezenţa persoanei vătămate pentru a fi examinată.
Incheiere de sedinta din 27.10.2017Amână judecata cauzei pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la termenul de astăzi la dosar.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017Amână judecata cauzei pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză medico-legală şi a înscrisurilor depuse la dosar de apărătorul părţii civile.
Incheiere de sedinta din 22.09.2017Faţă de aspectul că partea civilă a fost examinată medico-legal de către comisia din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Botoşani, va amâna judecata cauzei şi va reveni cu adresă către instituţia în cauză în vederea înaintării raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 11.07.2017Faţă de neprezentarea părţii civile la S.J.M.L. Botoşani, amână judecata cauzei şi pune în vedere acesteia să se prezinte la instituţia în cauză în vederea examinării.Revine cu adresă către S.J.M.L. Botoşani în vederea întocmirii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Încuviinţează proba cu expertiză medico-legală solicitată de partea civilă Maxim Dumitrel, prin apărător, apreciind că este necesar să se evalueze numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, dacă se impune modificarea acestora raportat şi la internările persoanei vătămate ulterioare examinării acesteia de către medicul legist şi dacă acea intervenţie chirurgicală de reinserţie osoasă, efectuată în luna noiembrie 2015, are vreo influenţă în stabilirea infirmităţii menţionate în certificatul medico-legal. Constată că aspectul dacă a fost pusă în primejdie viaţa părţii civile a fost clarificat în cuprinsul certificatului medico-legal, astfel că nu mai necesită lămuriri. Emite adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani în vederea efectuării expertizei medico-legale, cu indicarea celor două obiective, costul acesteia urmând a fi suportat de către partea civilă Maxim Dumitrel.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017În vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar, amână judecata cauzei şi prorogă pronunţarea asupra încuviinţării probei cu expertiză medico-legală solicitată de partea civilă Maxim Dumitrel, prin apărător.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017Amână judecata cauzei şi revine cu adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani pentru a înainta raportul de expertiză medico-legală privind partea civilă Maxim Dumitrel.
Incheiere de sedinta din 17.03.2017Amână judecata cauzei şi dispune ca expertiza încuviinţată în cauză, cu obiectivul deja stabilit, să fie efectuată de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, urmând a se emite adresă în acest sens.
Incheiere de sedinta din 03.02.2017Admite cererea părţii civile de efectuare a expertizei vizând capacitatea de muncă. Costul expertizei va fi suportat de către partea civilă. Emite adresă către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă în vederea întocmirii raportului de expertiză.Pune în vedere apărătorului părţii civile să indice martorii până la următorul termen de judecată.Pune în vedere părţii civile să ia legătura la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă în vederea expertizării.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017Amână judecata cauzei în vederea administrării probei testimoniale cu martorii propuşi de partea civilă şi ataşării înscrisurilor medicale ale acesteia din urmă.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016Amână judecata cauzei şi dispune introducerea în cauză, în calitate de parte civilă, a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, urmând a fi citată pentru noul termen.
Incheiere de sedinta din 24.10.2016Amână judecata cauzei, dispune introducerea în cauză, în calitate de părţi civile, a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria din Iaşi şi a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Dispune emiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune Botoşani în vederea întocmirii referatului de evaluare privind pe inculpatul minor, precum şi revenirea cu adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Amână judecata cauzei şi emite adresă către S******** J******* D* A******** B******* cu menţiunea dacă se constituie parte civilă. Emite adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză, precum şi către S******* C***** D* U****** P***** C**** S** M**** I***, cu menţiunea dacă se constituie parte civilă, iar în caz afirmativ să precizeze cuantumul despăgubirilor şi probele de care înţelege să se folosească în dovedirea lor, cu rugămintea de a comunica răspunsul la instanţă prin fax. Dispune citarea numitei Grumeza Mihaela, mama inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016