H**** V*****
InculpatA*** L**********
Parte civilăRespinge ca neîntemeiate excepţiile formulate de inculpatul Hogaş Constantin, prin apărător ales. În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 1619/P/2016 din data de 30.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, privind pe inculpatul Hogaş Vasile, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Hogaş Vasile. Copie de pe prezenta se va comunica, de îndată, procurorului şi părţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 26.01.2017.
11/2017 din 26.01.2017Stabileşte pronunţarea la data de 26.01.2017.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017Stabileşte termen în cameră preliminară la data de 11.01.2017, pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi susţină excepţiile invocate cu privire la legalitatea sesizării instanţei,a admnistrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Vor fi citate părţile.
Incheiere camera preliminara din 14.12.2016