U******** M*****
InculpatÎn baza art.346 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 4487/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului U******** M*****, în prezent aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea la Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool, prev. de art. 185 alin. 1 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din C.penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Dată în şedinţa camerei de consiliu din 15 septembrie 2016.
din 15.09.2016