Dosar 5681/86/2016 din 23.11.2016

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5681/86/2016
Data dosar:
23.11.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.02.2017 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect „despăgubire” privind pe reclamanţii I******** A**, B******* M****, T**** E****, R*** M****, G******** I**** şi Buliga Rodica Elena, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială Todireşti, jud. Suceava. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, dobânda legală aferentă sumelor recunoscute prin sentinţa civilă nr. 311/19.02.2009 pronunţată de Tribunalul Suceava, definitive şi irevocabile prin nerecurare, începând cu data de 23.11.2013 şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel, ca se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.02.2017.

    Hotarare 128/2017 din 06.02.2017
  • Sedinta din data de 23.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD