D***** A************
InculpatÎn baza disp. art.485 alin. 1 lit. a C.p.p. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi inculpatul Dejica Adrian - Ovidiu în dosarul nr.1254/P/2015 şi, în consecinţă : În baza disp. art.192 alin. 1, 2 C.p. condamnă pe inculpatul Dejica Adrian - Ovidiu - la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În baza disp. art.91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, termen care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.92 alin. 2 C.p. În baza disp. art.92 alin. 3 C.p. şi art.93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarele măsuri de supraveghere : • se va prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; • va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; • va comunica schimbarea locului de muncă; • va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit disp. art.93 alin. 3 şi 4 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile, câte 2 (două) ore pe zi, la Primăria Municipiului Lugoj, şi anume, efectuare curăţenie în parcuri şi în zonele verzi stradale prin : măturat manual carosabil, trotuare şi alei, defrişări arbori uscaţi din parcuri şi de pe aliniamentele stradale, îndepărtare vegetaţie, plantare materiale dendro – floricole în parcuri, scuaruri, pastile de spaţii verzi, zone verzi stradale şi spaţii verzi. Munca neremunerată în folosul comunităţii se va executa de către inculpat cu respectarea disp. art.52 din Legea nr.253/2013. În baza disp. art.91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 şi art.97 C.p., cu referire la art.583 C.p.p. privind revocarea respectiv anularea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pune în vedere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş disp. art.94 C.p. privind supravegherea inculpatului. În baza disp. art.486 alin. 2 C.p.p. lasă nesoluţionate acţiunile civile formulate şi alăturate acţiunii penale de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva (cu sediul în mun.Deva, B-dul 22 Decembrie nr.58, jud.Hunedoara) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara (cu sediul în mun.Timişoara, B-dul Iosif Bulbuca nr.10, jud.Tiimiş). În baza disp. art.487 lit. a C.p.p. cu ref. la art.404 alin. 4 lit. i C.p.p. prezenta hotărâre se comunică, la data rămânerii definitive, şefului serviciului poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara care va proceda la anularea permisului de conducere al inculpatului, conform prevederilor art.114 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr.195/2002, republic. respectiv art.203 alin. 1 lit. a, alin. 3 şi 4 din H.G.nr.1391/2006. În baza disp. art.487 lit. a C.p.p. cu ref. la art.404 alin. 4 lit. e C.p.p. rap. la art.274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 400 (patrusute) lei cheltuieli judiciare către Stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 230 (douăsutetreizeci) lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei prezentei hotărâri. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2016.
Hotarare 217/2016 din 29.02.2016