C*** P**** C********
InculpatN***** I***
Parte civilăDos. 571/326/2016 HOTĂRĂŞTE Condamnă pe inculpatul C P C pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicare art. 77 al. 1 lit. d Cod penal, cu reţinerea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la: -1 ( un ) an şi 4 ( patru ) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), din Noul Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 91 din Noul Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 din Noul Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) din Noul Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din Noul Cod penal va impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din Noul Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Gălăuţaş şi Spitalul municipal Topliţa pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. In baza art. 91 alin. (4) din Noul Cod penal va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Noul Cod penal. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N I, şi, în consecinţă: Obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 250 lei cu titlu de despăgubiri materiale – c/v reparaţiilor flexului la sistemul de blocare. Respinge cererea pentru daune morale ca nedovedită. În baza art. 274 alin. (1) din Noul Cod de procedură penală, instanţa va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul pentru apărător desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina Ministerului Justiţiei – conform art. 274 alin. 1, teza finală din Noul Cod de procedură penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei cu inculpatul, procurorul şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02 mai 2017. Preşedinte
Hotarare 57/2017 din 02.05.2017amână cauza - se citează partea civilă cu menţiunea să comunice instanţei dacă s-a împăcat sau nu cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 14.03.2017în vederea împăcării părţilor.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017amână cauza - se citează inculpatul şi persoana vătămată cu menţiunea să comunice instanţei dacă îşi menţine plângerea şi dacă a recuperat prejudiciul; se emite adresă pentru desemnare avocat oficiu pe seama inculpatului
Incheiere de sedinta din 15.11.2016pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 11.10.2016