I******* F******
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** A****
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 706/2017 din 19.05.2017Amână pronunţarea la data de 19 mai 2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12 Mai 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2017Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Repune cauza pe rol pentru continuarea judecăţii. Termen 12.05.2017. Se citează părţile. Cu recurs în 48 ore de la pronunţare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2017, la orele 13:00.
Incheiere de sedinta din 17.03.2017Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale potrivit cărora „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.”, apreciază necesar a acorda un termen de judecată pentru a da posibilitatea exprimării în scris a unui punct de vedere de către pârâtă faţă de excepţia de neconstitu?ionalitate invocată de reclamantă, motiv pentru urmează a-i fi comunicată, prin citaţie. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 martie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 februarie 2017la Tribunalul Argeş - Sec?ie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017