D***** S****
InculpatD**** C****** P*** A************ J******** A F********* P****** O**
Parte civilăS* S**** I**** S**
Parte responsabilă civilmenteD********* C******
Parte civilăS.P. nr.162/06.07.2016- În baza art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 din C.pen. din 1969 în vigoare anterior datei de 1.02.2014 , cu aplicarea art. 5 alin.1 din C. pen. actual privind legea mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei şi a art. 374 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 396 alin. 10 teza I-a C.pr.pen. privind recunoaşterea faptei penale condamnă pe inculpata D***** S****, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi în baza art. 65 din din C.pen. din 1969 la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a(de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit.b (de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c teza I-a (de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale) din C.pen. din 1969 pe durată de 2 ani pentru fapta de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art. 65 din din C.pen. din 1969 interzice inculpatei cu titlul de pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a(de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit.b (de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c teza I-a (de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale) din C.pen. din 1969 pe durată de 2 ani. În baza art. 71 alin. 2 din C.pen. din 1969 interzice inculpatei cu titlul de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a(de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b (de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit.c teza I-a (de a ocupa funcţia administrator de societăţi comerciale)din acelaşi C.pen. pe durata pedepsei. În baza art. 81 alin.1 rap. la art. 82 alin.1 din C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare. Se pun în vedere inculpatei prevederile art. 83 şi 84 din acelaşi C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 din acelaşi C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 397 alin.3 rap.la art. 25 alin.3 C.pr.pen. dispune desfinţarea următoarelor facturi aflate în copie la dosarul cauzei cu numerele : 2510591 din 18.03.2011, 2519502 din 28.03.2011, 2510593 din 01.04.2011, 2510594 din 04.04.2011, 2510595 din 07.04.2011, 2510596 din 11.04.2011 2510597 din 13.04.2011 ,2510598 din 29.04.21011, ca emise de SC Abundent Srl, nr.1025869 din 5.05.2011 , nr. 1025870 din 17.05.2011, 1025872 din 30.05.2011,1025873 din 31.05.2011, 1025874 din 8.06.2011, 1025876 din 17.06.2011,1025877 din 27.06.2011, 1025878 din 12.07.2011 ca emise de Sc Jia Jing Impex Srl, 0834252 din 15.07.2011, 0834253 din 16.07.2011,0834254 din 17.07.2011,0834255 din 18.07.2011, 0834256 din 19.07.23011, 0834257 din 20.07.2011,0834258 din 21.07.2011,0834259 din 22.07.2011,0834260 din 23.07.2011,0834263 din 24.07.2011, 0834266 din 3.08.2011 şi 0834267 din 4.08.2011 ca emise de Sc Camadore Trade Srl. Obligă pe inculpată în solidar cu partea responsabilă civilmente Sc Savin Impex Srl la plata sumei de 30.355 lei, reprezintând T.V.A. în sumă de 26.982 lei şi 3373 lei taxă de mediu ,(cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale compensatorii) şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii reprezentate de majorări de întârziere(cu titlul de despăgubiri pentru daune moratorii) şi penalităţi de întârziere(cu titlul de sancţiune civilă) calculate asupra acestei sume, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la stingerea debitului prin plată ori în altă modalitate legală, către partea civilă Min. Finanţelor - A.N.A.F.- Direcţia generală regională a finanţelor publice Craiova . În baza art. 11 din legea nr. 241/2005 dispune măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatei şi părţii responsabile civilmente în scopul reparării pagubei, în limita despăgubirilor pentru daune materiale compensatorii şi a despăgubirilor pentru daune moratorii menţionate mai sus, produse părţii civile. Constată că în baza art. 252 alin. 1 C.pr.pen. obligaţia de identificare şi evaluare a bunurilor sechestrate în cadrul măsurii asigurătorii revine organului care procedează la aplicarea sechestrului. În baza art. 12 din legea nr. 241/2005 constată că inculpata nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal ai societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar dacă a fost ales, că este decăzut din drepturi. În baza art. 7 alin.1 din legea nr. 26/1990 rep. rap.la art. 13 alin. 1 din legea nr. 241/2005 dispune să se trimită Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, copie a acesteia . În baza art. 7 alin. 2 din legea nr. 26/1990 rep. rap.la art. 13 alin. 2 din legea nr. 241/2005 dispune să se facă înregistrări în registrul comerţului cu privire la cele de mai sus. Obligă pe inculpată în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2.500 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare şi constată că sumele de 260 lei pentru asistenţa juridică din oficiu a inculpatei în cursul camerei preliminare şi de 70 de lei pentru asistenţa juridică a inculpatei în cursul judecăţii , ce se avansează din fondurile Min. Justiţiei către Baroul Olt conform delegaţiei acestui Barou cu nr. 386/2015 din 23.03.2016, cu acelaşi titlu de cheltuieli judiciare, ca obligaţie juridică rămâne în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror şi părţi iar pentru martori , experţi şi avocat de îndată după pronunţarea sentinţei dar nu mai târziu de 10 zile de la această dată. Pronunţată în şedinţă publică azi 06 iulie 2016 ora 12,00 la Tribunalul Olt.
Hotarare 162/2016 din 06.07.2016Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 06.07.2016, ora 12:00. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 27.06.2016, la Tribunalul Olt.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2016În vederea prezentării inculpatei D***** S****, stabileşte un nou termen de judecată la data de 27 iunie 2016, ora 09:00. Dispune: - ataşarea la dosar a fişei informatizate privind partea responsabilă civilmente S.C. SAVIN IMPEX S.R.L. - conceptarea şi citarea în calitate de parte civilă a D********* C******; - emiterea de mandat de aducere privind pe inculpata D***** S****, care se va înainta spre executare la I.J.J. Olt; - emiterea de adresă către Primăria mun.Caracal , jud.Olt pentru a se comunica dacă inculpata D***** S**** şi partea responsabilă civilmente S.C. SAVIN IMPEX S.R.L. figurează înregistrate cu bunuri mobile sau imobile în proprietate. Inculpata D***** S**** şi partea responsabilă civilmente au termen în cunoştinţă astfel că acestea nu se vor mai cita. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 27.05.2016, la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 27.05.2016Încheiere nr.50/16.05.2016 pronunţată în dosarul nr.572/104/2016/a1 - În baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 117/P/2015 al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt privind pe inculpata D***** S****, trimisă în judecată pentru fapta de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit.c din legea nr. 241/2005 rap. la art. 35 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata D***** S**** pentru fapta având încadrarea juridică menţionată mai sus. Stabileşte termen de judecată la data de 27 mai 2016 cu citarea părţilor. Se va ataşa fişa cu situaţia juridică a părţii responsabile civilmente S* S**** I**** S** de la Oficiul registrului comerţului Olt. Se va emite adresă către partea civilă DGRFP Craiova cu privire la constituirea sa ca parte civilă în acest dosar. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu azi 16 mai 2016 la Tribunalul Olt.