V******* N*****
PetentC*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul N V, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, prin reprezentant legal T B, ca fiind nefondată. Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Moldova Nouă. Pronunţată conform art.396 alin.2 CPC în data de 07.03.2017.
Hotarare 49/2017 din 07.03.2017Având nevoie de timp pentru a delibera , în vederea studierii probatorului văzând disp.art. 396 cod procedură civilă, va amâna pronunţarea.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2017În vederea comunicarea intimatului a înscrisurilor depuse de petent.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017În vederea revenirii cu adresă către Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor să comunice persoana pe care este înregistrat autoturismul marca FORD MONDEO cu nr.-.
Incheiere de sedinta din 22.11.2016În vederea efectuării adresei către Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor să comunice persoana pe care este înregistrat autoturismul marca FORD MONDEO cu nr.-.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016