R***** F* D****
InculpatC**** L***** G***
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 16.11.2016 în dosarul nr. 76/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul RADULY DAVID, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Furt”, prevăzută de art. 228 alin. (1) cu aplicarea art. 113 alin. (3) Cod penal. Încheierea se comunică de îndată procurorului, inculpatului şi persoanei vătămate. În baza art. 407 alin. (1) teza a II-a şi art. 275 alin. (6) C. proc. pen., dispune traducerea minutei pentru a fi comunicată în limba maternă inculpatului şi persoanei vătămate şi avansarea cheltuielilor cu interpretul din fondurile Ministerului justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 26.01.2017.
10/2017 din 26.01.2017