F**** L** S**** P*** R****** L****
ReclamantS*** W****** P*** S*****
PârâtW****** P*** S**
PârâtAdmite cererea având ca obiect “cerere valoare redusă”. Obligă pârâta la achitarea către reclamantă a sumei de 1028 lei reprezentând contravaloare a două butelii ?i 14 încărcături GPL la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 1% pe zi, calculate începând cu data de 01.06.2016 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 565 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2018.
Hotarare 3469/2018 din 13.11.2018În temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.civ. dispune suspendarea cererii având ca obiect „cerere de valoare redusă”. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.09.2017.
Incheiere suspendare din 19.09.2017Se va efectua adresă către reclamantă căreia i se va solicita să depună la dosar precizări cu privire la obiectul acţiunii şi dovada predării celor 17 butelii, a 17 încărcăturii GPL, a unui rastel şi a unui stingător, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 19 septembrie 2017, pentru când se va repeta procedura de citare pârâta prin afişare la uşa instanţei, pe portal şi la ultimul domiciliu cunoscut. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.06.2017În temeiul disp. art.258 Cod procedură civilă coroborat cu dis part.255 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse. Pune în vedere apărătoarei pârâtei ca până la următorul termen de judecată să formuleze în scris note de şedinţă cu privire la poziţia pârâtei faţă de cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 06 iunie 2017, pentru când se va repeta procedura de citare pârâta prin afişare la uşa instanţei, pe portal şi la ultimul domiciliu cunoscut. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 04.04.2017Prorogă punerea în discuţie a competenţei la termenul următor. Prin tragere la sorţi numeşte curator special pe avocat Gurău Aurica pentru pârâta W****** P*** S**. Stabileşte onorariul provizoriu pentru curatorul desemnat în cuantum de 200 lei ce se va achita de către reclamanta SC FLAGA LPG S.A. Se va efectua adresă către reclamantă căreia i se va pune în vedere ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării onorariului curatorului desemnat pentru pârâtă şi să facă dovada citării pârâtei prin publicitate, potrivit disp. art. 167 Cod procedură civilă într-un ziar de largă circulaţie, cu cel puţin 15 zile înainte de următorul termen de judecată. Se va emite adresă către Baroul Suceava pentru a se aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat în calitate de curator al pârâtei W****** P*** S**, avocat Gurău Aurica Se va cita pârâta prin afişare la uşa instanţei, pe portal şi la ultimul domiciliu cunoscut. Amână judecarea cauzei la data de 04 aprilie 2017, pentru când se va cita pârâta prin afişare la uşa instanţei, pe portal şi la ultimul domiciliu cunoscut. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Se va efectua adresă reclamantei căreia i se va pune în vedere ca până la termenul următor de judecată să comunice sediul actual al pârâtei sau să facă dovada demersurilor întreprinse în vederea aflării acestuia. Prorogă verificarea competenţei de soluţionare a cauzei la un termen cu procedura de citare legal îndeplinită. Amână judecarea cauzei la data de 28 februarie 2017 pentru cât reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017