G******* I* I*** M*****
InculpatSP 1650/2016 În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul G.I.-M., pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic. art.44 alin. 1 C.pen. şi reţinerea disp. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită în stare de pluralitate intermediară, respectiv în termenul de încercare de 3 ani stabilit urmare a dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare pronunţată în baza art. 81 şi 82 C.pen. de la 1969 prin sentinţa penală nr. 188/18.11.2012 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin nerecurare la data de 03.12.2012. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită în condiţiile concursului real, prev. de art. 38 alin. 1 C.pen., cu infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., săvârşită la data de 15/16.03.2015, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 73/24.02.2016 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin DP nr. 651/A/12.05.2016 a Curţii de Apel Cluj. Constată că prin sentinţa penală nr. 73/24.02.2016 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin DP nr. 651/A/12.05.2016 a Curţii de Apel Cluj în baza art. 83 C.pen. de la 1969 s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 188/18.11.2012 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin nerecurare la data de 03.12.2012. Faţă de disp. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 188/18.11.2012 a Judecătoriei Năsăud. Descontopeşte pedeapsa rezultantă principală de 2 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului Gavrilaş Ioan-Marius, prin sentinţa penală nr. 73/24.02.2016 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin DP nr. 651/A/12.05.2016 a Curţii de Apel Cluj, în elementele ei componente, repunând pedepsele în individualitatea lor, astfel: - 1 an şi 5 luni aplicată pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., săvârşită la data de 15/16.03.2015; - 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 188/18.11.2012 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin nerecurare la data de 03.12.2012. În baza prev. art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele de 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an şi 5 luni închisoare aplicate pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 5 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa absorbită, rezultând o pedeapsă parţială de 1 an şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. 1 teza finală C.pen. de la 1969 dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, alăturat pedepsei de 1 an închisoare, a cărei suspendare condiţionată a fost revocată, rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C.pen, face aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi art. 65 alin. 1 C.pen conform dispozitivului sentinţei penale nr. 73/24.02.2016 a Judecătoriei Năsăud. În temeiul art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 05.05.2012, precum şi perioadele executate din 17.03.2015 până la 09.04.2015 şi începând cu data de 06.10.2015, la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 98/2016 emis de Judecătoria Năsăud şi dispune emiterea unui nou mandat, corespunzător prezentei sentinţe penale. Stabileşte în favoarea av. Ceoarec Irina Otilia suma de 650 lei (130 lei pentru faza de urmărire penală, 260 lei pentru camera preliminară şi 260 lei pentru faza de judecată), cu titlu onorariu avocat desemnat din oficiu, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2016.
Hotarare 1650/2016 din 16.12.2016AP 16.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2016