A*** B***
InculpatI. În baza art. 396 alin. 1), 4) c.proc.pen. raportat la art. 83 c.pen.şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A*** B*** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 c. pen. În baza art. 396 alin. 1), 4) c.proc.pen. raportat la art. 83 c.pen.şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A*** B***, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 c. pen. În baza art. 38 alin.1 c.pen. raportat la art.39 alin.1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (1 an închisoare), de 4 luni închisoare, pedeapsa stabilită în final fiind de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 c.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii rezultante pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 c.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 84 alin. 2 raportat la art. 85 alin. (1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1) lit. c) - e) c.pen se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 c.pen. privitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere impuse, caz în care se va dispune aplicarea şi executarea efectivă a pedepsei şi cele privitoare la săvârşirea de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, caz în care pedeapsa pentru noua infracţiune se va calcula conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. II. În temeiul 274 alin. 1 c. proc. pen., instan?a obligă pe inculpatul A*** B*** la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces (din care suma de 300 de lei cheltuieli judiciare avansate pentru urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2016.
Hotarare 765/2016 din 17.06.2016În temeiul dispoziţiilor art. 391 al. 2 C.pr.pen. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 17 iunie 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2016În temeiul dispoziţiilor art. 391 al. 1 cpp, stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 03 iunie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2016Pentru a da posibilitatea inculpatului să depună înscrisuri în circumstanţiere, acordă termen la data de 18 mai 2016
Incheiere de sedinta din 27.04.2016