P******* C****** V*****
ReclamantC****** V*****
PârâtAdmite cererea formulată de Comuna Viştea, prin reprezentant legal, împotriva intimatului Carole Victor, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal seria PA nr. 0600474 încheiat la data de 03.05.2013 de IPJ Braşov-Postul de Poliţie Ucea, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi obligă pe intimat la prestarea unui număr de 20 (douăzeci) ore muncă în folosul comunităţii pe raza Comunei Viştea, jud. Braşov. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat din cadrul Primăriei Comunei Viştea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 februarie 2017.
Hotarare 226/2017 din 21.02.2017