B******* N* S****
Contestator PetentÎn temeiul art. 587 alin. 3 rap la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite contestaţia formulată de condamnatul Burceoiu Sorin , împotriva sentinţei penale nr. 931 din data de 07.04.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 5838/4/ 2016. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza : În temeiul art. 587 alin. 1 C. pr. pen. rap. la art. 59 alin. 1 C. pen. din 1969 şi art. 15 alin. 2 din Constituţie, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul- Spital Bucuresti Jilava cu privire la condamnatul Burceoiu Sorin de sub efectul pedepsei de 6 ani închisoare aplicată de Tribunalul Ilfov prin sentinţa penală nr. 47/ 2012 pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 112/2013 emis de Tribunalul Ilfov. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 1 C. pr. pen., suma de 130 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.06.2016.
Hotarare 321/2016 din 09.06.2016