C***** S****
ReclamantH***** A****
PârâtJ***** M****
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de către reclamanta C***** S****. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minută şi în cuprinsul sentinţei civile nr. 4848/27.06.2017 pronunţată în dosarul nr. 5872/231/2016 al Judecătoriei Focşani în sensul că în ceea ce priveşte suprafaţa de teren din intravilan Paltin se va trece în mod corect P 952%, Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Prezenta încheiere se comunică părţilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Focşani. În temeiul prevederilor art. 402 raportate la cele ale art. 396 alin. (2) C.proc.civ. pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 07.09.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.09.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 07.09.2018 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 04.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului VASILE IONEL invocată din oficiu de către instanţă. Respinge cererea formulată de petentul VASILE IONEL în cauza având ca părţi pe reclamanta C***** S**** şi pârâţii H***** A**** şi J***** M**** ca fiind făcută de o persoană care nu are calitate procesuală activă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Focşani În temeiul prevederilor art. 402 raportate la cele ale art. 396 alin. (2) C.proc.civ. pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 05.07.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.07.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 05.07.2018 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2018În temeiul art. 400 C.proc.civ. dispune repunerea pe rol în vederea discutării cererii de îndreptare eroare materială. Stabileşte termen la data de 26.06.2018 în cameră de consiliu pentru când dispune citarea părţilor şi a expertului Vasile Ionel în calitate de petent cu menţiunea că a fost stabilit termen în vederea discutării cererii de îndreptare eroare materială. Cale de atac odată cu fondul. În temeiul prevederilor art. 402 raportate la cele ale art. 396 alin. (2) C.proc.civ. pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 07.06.2018.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 07.06.2018 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 29.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2018Admite în parte, în fond, cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii . Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor şi: Atribuie reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie: - suprafaţa totală de 751 mp teren intravilan şi extravilan Paltin, compusă din: suprafaţa de 407 mp teren intravilan Paltin, T40, P592%, 593% şi 594%, lotul I, poligon A-B-G-H-A din anexa 1 la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-nul expert Vasile Ionel şi suprafaţa de 344 mp teren extravilan Paltin, T43, P3494 fâneaţă şi 3495 arabil, lotul I, poligon A-B-G-H-A din anexa 2 la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-nul expert Vasile Ionel, în valoare totală de 2.948,57 lei. Reclamanta are dreptul la terenuri în valoare totală de 2.948,57 lei şi primeşte terenuri în valoare totală de 2.948,57 lei Atribuie pârâtului H A, în deplină proprietate şi liniştită posesie: - suprafaţa totală de 751 mp teren intravilan şi extravilan Paltin, compusă din: suprafaţa de 407 mp teren intravilan Paltin, T40, P592%, 593% şi 594%, lotul III, poligon C-D-E-F-C din anexa 1 la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-nul expert Vasile Ionel şi suprafaţa de 344 mp teren extravilan Paltin, T43, P3494 fâneaţă şi 3495 arabil, lotul III, poligon C-D-E-F-C din anexa 2 la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-nul expert Vasile Ionel, în valoare totală de 2.948,57 lei. Pârâtul H A are dreptul la terenuri în valoare totală de 2.948,57 lei şi primeşte terenuri în valoare totală de 2.948,57 lei Atribuie pârâtei J M, în deplină proprietate şi liniştită posesie: - suprafaţa totală de 751 mp teren intravilan şi extravilan Paltin, compusă din: suprafaţa de 407 mp teren intravilan Paltin, T40, P592%, 593% şi 594%, lotul II, poligon B-C-F-G-B din anexa 1 la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-nul expert Vasile Ionel şi suprafaţa de 344 mp teren extravilan Paltin, T43, P3494 fâneaţă şi 3495 arabil, lotul II, poligon B-C-F-G-B din anexa 2 la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-nul expert Vasile Ionel, în valoare totală de 2.948,57 lei. Pârâta J M are dreptul la terenuri în valoare totală de 2.948,57 lei şi primeşte terenuri în valoare totală de 2.948,57 lei. Atribuie reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie: - corp anexă (bucătărie de vară), în suprafaţă desfăşurată de 11,25 mp, situată în intravilan Paltin, în valoare de 308 lei - cota indiviză de 1/3 din gardul de la drum, în lungime totală de 19.5 ml, situată în intravilan Paltin, în valoare de 226,33 lei Reclamanta are dreptul la imobile construcţii din succesiune în valoare totală de 2.291,33 lei şi primeşte imobile construcţii din succesiune în valoare totală de 308 lei. Reclamanta are dreptul, pentru egalizarea loturilor imobile construcţii, la sultă de la pârâţi, în solidar, în valoare totală de 1.983,34 lei. Atribuie pârâţilor H A şi J M, în indiviziune: - corp de casă în suprafaţă desfăşurată de 38,35 mp, situată în intravilan Paltin, în valoare de 6.566 lei - cota indiviză de 2/3 din gardul de la drum, în lungime totală de 19.5 ml, situată în intravilan Paltin, în valoare de 452,66 lei Pârâţii au dreptul, în indiviziune, la imobile construcţii din succesiune în valoare totală de 4.582,66 lei şi primesc imobile construcţii din succesiune în valoare totală de 6.566 lei. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă cu titlu de sultă pentru egalizarea loturilor imobile construcţii, a sumei de 1.983,34 lei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă pârâii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 452,66 lei cu titlu de c/v cotă de 2/3 din valoarea gardului edificat de reclamantă la imobilul casă de locuit reţinut în masa partajabilă. În baza art. 451 şi art. 453 C.pr.civ. compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi până la concurenţa sumei de 600 lei şi obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.525,33 lei cu titlu de diferen?ă cheltuieli de judecată. La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va face aplicarea prevederilor art. 29 alin. 5 din legea nr. 7/1996 şi art. 771 alin. 6, teza a II-a din legea nr. 571/2003. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Foc?ani.
Hotarare 4848/2017 din 27.06.2017În baza art. 396 alin. 1 C.pr.civ. amână pronunţarea pentru data de 27.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2017Termen acordat la data de 20.06.2017 pt lipsa rapoartelor de expertiză.
Incheiere de sedinta din 06.06.2017Admite în parte, în principiu, cererea formulată de reclamanta , în contradictoriu cu pârâţii . Constată deschisă succesiunea defunctei Iacob Dodra, decedată la data de 30.01.2007. Constată că de pe urma defunctei au rămas ca moştenitori: - reclamanta, în calitate de fiică, având o cotă de 1 din masa partajabilă - pârâtul, în calitate de fiu, având o cotă de 1 din masa partajabilă - pârâta, în calitate de fiică, având o cotă de 1 din masa partajabilă - H C, în calitate de fiu, având o cotă de 1 din masa partajabilă Constată deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului H C, decedat la data de 07.09.2008. Constată că de pe urma defunctului au rămas ca moştenitori: - părţile din prezenta cauză, în calitate de fraţi şi surori, având fiecare câte o cotă de 1/3 din masa partajabilă rămasă de pe urma defunctului Constată că masa partajabilă rămasă de pe urma defunctei Iacob Dobra se compune din: - suprafaţa de 1100 mp (real găsit la măsurătoare – 1032 mp) teren fâneaţă şi arabil extravilan Paltin, punct Chiscul Sării, /43, P3494 şi 3495 - suprafaţa de 1294 mp (real găsit la măsurătoare – 1221 mp) teren curţi construcţii intravilan Paltin, T40, P 592%, 593% şi 594% - imobilul casă de locuit, în suprafaţă construită de 74 mp, edificată pe terenul în suprafaţă de 1294 menţionat, construită în anul 1958 şi o anexă Constată că, la imobilul casă de locuit reţinut în masa partajabilă, reclamanta a refăcut în totalitate gardul de la drum. Dispune efectuare în cauză a unei expertize construcţii civile şi evaluatorii având ca obiective: - identificarea, evaluarea şi propunerea de lotizare a imobilului casă de locuit reţinut în masa partajabilă (în starea în care se află în prezent), ţinându-se cont inclusiv de gardul de la drum construit de reclamantă - identificarea, evaluarea şi propunerea de lotizare a imobilului anexă reţinut în masa partajabilă - evaluarea în mod separat a gardului de la drum reţinut a fi refăcut de către reclamantă - evaluarea terenurilor reţinute în masa partajabilă Desemnează expert construcţii civile şi evaluatorii pe d-nul expert Rotaru Ionel. Stabileşte onorariu provizoriu expert construcţii civile şi evaluatorii în cuantum de 600 lei, care va fi suportat în mod egal, câte 200 lei, de fiecare dintre cele trei părţi. Dispune efectuarea în cauză a unei expertize topografice având ca obiective înaintarea de propuneri de lotizare a terenurilor reţinute în masa partajabilă, după evaluarea în prealabil a acestora de către d-nul expert construcţii civile şi evaluatorii desemnat în cauză, în funcţie de propunerile de lotizare a imobilelor construcţii care vor fi înaintate de d-nul expert construcţii civile şi evaluatorii, avându-se în vedere că părţile nu se înţeleg în legătură cu acest aspect. Desemnează expert topografic pe d-nul expert Vasile Ionel. Stabileşte onorariu provizoriu expert topografic în cuantum de 300 lei, care va fi suportat în mod egal, câte 100 lei, de fiecare dintre cele trei părţi. Pune în vedre părţilor să achite onorariile de experţi, astfel cum au fost acestea stabilite. Dispune emiterea unor adrese către BLETC Vrancea şi către d-nii experţi desemnaţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 06.06.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiereadmitereinprincipiu din 09.05.2017În baza art. 396 C.pr.civ. amână pronunţarea pentru data de 09.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2017Termen acordat la data de 02.05.2017 pt completarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Termen acordat la data de 28.03.2017 pt studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.03.2017Termen acordat la data de 21.03.2017 pt întocmirea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Termen acordat la data de 28.02.2017 pt lipsa raportului de expertiză prealabilă.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017Termen acordat la data de 31.01.2017 pt lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 13.12.2016Termen acordat la data de 13.12.2016 pt administrare probe.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016Respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâţi ca neîntemeiată. Dispune continuarea judecăţii cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08.11.2016, pentru când se vor cita părţile, pârâta cu menţiunea de a depune la dosar, în copie xerox, certificatul de naştere şi de căsătorie.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016Termen acordat la data de 18.10.2016 pt timbrarea cererii.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016