B**** P* P***********
InculpatB**** P* D******
InculpatB**** M************
InculpatD*** E***************
InculpatI. În temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 208 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin : - Încheierea nr. 241/03.10.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Penală în dosarul nr. 6784/86/2014, prelungită ulterior în mod succesiv şi menţinută în faza procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, ultima dată prin încheierea de şedinţă din 17.08.2016 faţă de inculpatul BALAN PETRU TRAIAN (nume anterior Biriş), aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 şi art. 189 alin. 1 lit. a şi e Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal; - Încheierea nr. 241/03.10.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Penală în dosarul nr. 6784/86/2014, prelungită ulterior în mod succesiv şi menţinută în faza procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, ultima dată prin încheierea de şedinţă din 17.08.2016, faţă de inculpatul BIRIŞ DECEBAL, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 şi art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal; - Încheierea nr. 25/26.01.2015 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Penală în dosarul nr. 493/86/2015, prelungită ulterior şi menţinută în faza procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, ultima dată prin încheierea de şedinţă din 17.08.2016, faţă de inculpatul BIVOL MARIAN TRAIAN, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 şi art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal; - Încheierea nr. 15/15.01.2015 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Penală în dosarul nr. 235/86/2015, prelungită ulterior şi menţinută în faza procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, ultima dată prin încheierea de şedinţă din 17.08.2016, faţă de inculpatul DURA EDUARD SEBASTIAN, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 şi art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal. II. Admite cererile formulate de inculpaţii BALAN PETRU TRAIAN, BIRIŞ DECEBAL, BIVOL MARIAN TRAIAN ŞI DURA EDUARD SEBASTIAN, prin apărători şi, pe cale de consecinţă : 1. În baza art. 362 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 242 al. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală corob. cu art. 211 Cod procedură penală şi art. 215 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul BALAN PETRU TRAIAN (nume anterior Biriş), cu măsura preventivă a controlului judiciar. Dispune punerea în libertate a inculpatului BALAN PETRU TRAIAN (nume anterior Biriş), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 241/2 emis la data de 03.10.2014 de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la nivelul Tribunalul Suceava - Secţia penală în baza încheierii nr. 241/03.10.2014 pronunţată în dosarul nr. 6784/86/2014 al Tribunalului Suceava, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul BALAN PETRU TRAIAN va trebui să respecte următoarelor obligaţii instituite prin efectul legii : - să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată Tribunalul Suceava care a dispus măsura sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, jud. Suceava desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul se va supune, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar şi următoarelor obligaţii impuse de instanţă : - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Suceava sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu se deplaseze în cluburi de noapte sau discoteci. - să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalţi inculpaţi, respectiv : B**** M************, D*** E***************, Neacşu Răzvan-Romulus-Ştefan şi Logofătu Marian, cu persoana vătămată Cozmiuc Marius, cu martorii din lucrări : Uriciuc Dumitru Traian, Homiuc Ioan, Briniuc Andrei Ionuţ, Croitor Lucian Silviu), Balint Areta, Barariu Constantin (cu statut de martor vulnerabil), Anechitei Rodica, Andronic Tudor, Chimiuc Vasile Cristi, Bădăluţă Ionuţ Andrei, Strugar Vasile,Ţurcă Graţian Adrian, Agarafinei Constantin, Cuciurean Vasile Radu, Zeicescu Petru Doru, Balan Cosmin Alexandru, Azoiţei Stelian, Dura Stelică, Dobre Camelia Elena, Bîrzu Elena Loredana, Gheorghe Claudiu Alberto Constantin, Cernuşcă Marius Cristian, Rotariu Elena Cristiana, Chirianu Eleonora, Chirianu Dumitru, Popovici Constantina, Maruseac Andrei Orest, Maruseac Beniamin Mircea, Todiraş Sebastian Marian, Camilar Paul, Hrişcă Alexandru, Buruiană Robert Sorin Alexandru, Buruiană Mihaela Angela, Adăscăliţei Petru, Mareniuc Iulian Ioan, Mareniuc Lenuţa şi nici cu numiţii Mititelu Florin şi Vornicu Ionuţ-Andrei, care au avut calitatea de inculpaţi în dosarul nr. 1452/86/2015 al Tribunalului Suceava, din care s-a disjuns prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, pe durata măsurii controlului judiciar, cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. 2. În baza art. 362 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 242 al. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală corob. cu art. 211 Cod procedură penală şi art. 215 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul BIRIŞ DECEBAL cu măsura preventivă a controlului judiciar. Dispune punerea în libertate a inculpatului BIRIŞ DECEBAL, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 241/1 emis la data de 03.10.2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la nivelul Tribunalul Suceava - Secţia penală în baza încheierii nr. 241/03.10.2014 pronunţată în dosarul nr. 6784/86/2014 al Tribunalului Suceava, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul BIRIŞ DECEBAL va trebui să respecte următoarelor obligaţii instituite prin efectul legii : - să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată Tribunalul Suceava care a dispus măsura sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, jud. Suceava desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul se va supune, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar şi următoarelor obligaţii impuse de instanţă : - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Suceava sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu se deplaseze în cluburi de noapte sau discoteci. - să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalţi inculpaţi, respectiv : B**** M************, D*** E***************, Neacşu Răzvan-Romulus-Ştefan şi Logofătu Marian, cu persoana vătămată Cozmiuc Marius, cu martorii din lucrări : Uriciuc Dumitru Traian, Homiuc Ioan, Briniuc Andrei Ionuţ, Croitor Lucian Silviu, Balint Areta, Barariu Constantin (cu statut de martor vulnerabil), Anechitei Rodica, Andronic Tudor, Chimiuc Vasile Cristi, Bădăluţă Ionuţ Andrei, Strugar Vasile,Ţurcă Graţian Adrian, Agarafinei Constantin, Cuciurean Vasile Radu, Zeicescu Petru Doru, Balan Cosmin Alexandru, Azoiţei Stelian, Dura Stelică, Dobre Camelia Elena, Bîrzu Elena Loredana, Gheorghe Claudiu Alberto Constantin, Cernuşcă Marius Cristian, Rotariu Elena Cristiana, Chirianu Eleonora, Chirianu Dumitru), Bivol Maria, Popovici Constantina, Maruseac Andrei Orest, Maruseac Beniamin Mircea, Todiraş Sebastian Marian, Camilar Paul, Hrişcă Alexandru), Buruiană Robert Sorin Alexandru, Buruiană Mihaela Angela, Adăscăliţei Petru, Mareniuc Iulian Ioan, Mareniuc Lenuţa şi nici cu numiţii Mititelu Florin şi Vornicu Ionuţ-Andrei, care au avut calitatea de inculpaţi în dosarul nr. 1452/86/2015 al Tribunalului Suceava, din care s-a disjuns prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, pe durata măsurii controlului judiciar, cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. 3. În baza art. 362 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 242 al. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală corob. cu art. 211 Cod procedură penală şi art. 215 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul BIVOL MARIAN TRAIAN, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Dispune punerea în libertate a inculpatului BIVOL MARIAN TRAIAN, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 25 emis la data de 26.01.2015 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la nivelul Tribunalul Suceava - Secţia penală în baza încheierii nr. 25/26.01.2015 pronunţată în dosarul nr. 493/86/2015 al Tribunalului Suceava, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul BIVOL MARIAN TRAIAN va trebui să respecte următoarelor obligaţii instituite prin efectul legii : - să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată Tribunalul Suceava care a dispus măsura sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia com. Moara, jud. Suceava desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul se va supune, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar şi următoarelor obligaţii impuse de instanţă : - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Suceava sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu se deplaseze în cluburi de noapte sau discoteci. - să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalţi inculpaţi, respectiv : Balan Petru Traian, Biriş Decebal, D*** E***************, Neacşu Răzvan-Romulus-Ştefan, Logofătu Marian, Balan Denisia, cu persoana vătămată Cozmiuc Marius, cu martorii din lucrări : Uriciuc Dumitru Traian, Homiuc Ioan, Briniuc Andrei Ionuţ, Croitor Lucian Silviu, Balint Areta, Barariu Constantin (cu statut de martor vulnerabil), Anechitei Rodica, Andronic Tudor, Chimiuc Vasile Cristi, Bădăluţă Ionuţ Andrei, Strugar Vasile,Ţurcă Graţian Adrian, Agarafinei Constantin, Cuciurean Vasile Radu, Zeicescu Petru Doru, Balan Cosmin Alexandru, Biriş Cristina, Azoiţei Stelian), Biriş Cezar, Dura Stelică, Dobre Camelia Elena, Bîrzu Elena Loredana, Gheorghe Claudiu Alberto Constantin, Cernuşcă Marius Cristian, Rotariu Elena Cristiana, Chirianu Eleonora, Chirianu Dumitru, Popovici Constantina, Maruseac Andrei Orest, Maruseac Beniamin Mircea, Todiraş Sebastian Marian, Camilar Paul, Hrişcă Alexandru, Buruiană Robert Sorin Alexandru, Buruiană Mihaela Angela, Adăscăliţei Petru, Mareniuc Iulian Ioan, Mareniuc Lenuţa şi nici cu numiţii Mititelu Florin şi Vornicu Ionuţ-Andrei, care au avut calitatea de inculpaţi în dosarul nr. 1452/86/2015 al Tribunalului Suceava, din care s-a disjuns prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, pe durata măsurii controlului judiciar, cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. 4. În baza art. 362 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 242 al. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală corob. cu art. 211 Cod procedură penală şi art. 215 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul DURA EDUARD SEBASTIAN, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Dispune punerea în libertate a inculpatului DURA EDUARD SEBASTIAN, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 15 emis la data de 15.01.2015 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la nivelul Tribunalul Suceava - Secţia penală în baza încheierii nr. 15/15.01.2015 pronunţată în dosarul nr. 235/86/2015 al Tribunalului Suceava, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul DURA EDUARD SEBASTIAN va trebui să respecte următoarelor obligaţii instituite prin efectul legii : - să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată Tribunalul Suceava care a dispus măsura sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, jud. Suceava desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul se va supune, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar şi următoarelor obligaţii impuse de instanţă : - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Suceava sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu se deplaseze în cluburi de noapte sau discoteci. - să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalţi inculpaţi, respectiv : să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalţi inculpaţi, respectiv : Balan Petru Traian, Biriş Decebal, Neacşu Răzvan-Romulus-Ştefan, Logofătu Marian şi Balan Denisia, cu persoana vătămată Cozmiuc Marius, cu martorii din lucrări : Uriciuc Dumitru Traian, Homiuc Ioan, Briniuc Andrei Ionuţ, Croitor Lucian Silviu, Balint Areta, Barariu Constantin (cu statut de martor vulnerabil), Anechitei Rodica, Andronic Tudor, Chimiuc Vasile Cristi, Bădăluţă Ionuţ Andrei, Strugar Vasile,Ţurcă Graţian Adrian, Agarafinei Constantin, Cuciurean Vasile Radu, Zeicescu Petru Doru, Balan Cosmin Alexandru, Biriş Cristina, Azoiţei Stelian, Biriş Cezar, Dobre Camelia Elena, Bîrzu Elena Loredana, Gheorghe Claudiu Alberto Constantin, Cernuşcă Marius Cristian, Rotariu Elena Cristiana, Chirianu Eleonora, Chirianu Dumitru, Bivol Maria, Popovici Constantina, Maruseac Andrei Orest, Maruseac Beniamin Mircea, Todiraş Sebastian Marian, Camilar Paul, Hrişcă Alexandru, Buruiană Robert Sorin Alexandru, Buruiană Mihaela Angela, Adăscăliţei Petru, Mareniuc Iulian Ioan, Mareniuc Lenuţa şi nici cu numiţii Mititelu Florin şi Vornicu Ionuţ-Andrei, care au avut calitatea de inculpaţi în dosarul nr. 1452/86/2015 al Tribunalului Suceava, din care s-a disjuns prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, pe durata măsurii controlului judiciar, cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. Conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, măsura va fi comunicată inculpaţilor, Poliţiei mun. Suceava, Poliţiei com. Moara, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.10.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 03.10.2016Amână pronunţarea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive sub incidenţa căreia se află inculpaţii Balan Petru Traian, Biriş Decebal, Bivol Marian Traian şi Dura Eduard Sebastian, la data de 03.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2016