U******** B***** M****
InculpatC****** V******
Parte civilăS******* J******* D* A******** V*****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** S** S******* I***
Parte civilăS******* C***** D* U****** P*** D** N* O*** I***
Parte civilăÎn temeiul art. 579 al. 2 cod procedură penală, dispune trecerea bunurilor : un baltag cu coadă de lemn, ambalat şi sigilat cu sigiliul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi şi înregistrat la poziţia 31/2016 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui, în patrimoniul statului.
Incheiere finala dezinvestire din 22.01.2018În baza art. 386 Cod de procedură penală, respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr.159/P/2013 din 11.01.2016 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în sensul solicitării inculpatului de a se reţine provocarea, prev. de art. 73 lit. b C.pen. de la 1969. Condamnă pe inculpatul, U******** B***** M**** la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. . 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 Cod penal din 1969 raportat la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Noul Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală. Interzice inculpatului U******** B***** M**** drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969. În baza art. 86 indice 1 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 (şase) ani, stabilit în condiţiile art. 86 indice 2 Cod penal, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 86 indice 3 alin. 1 Cod penal, inculpatul U******** B***** M**** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute la literele b), c) şi d), se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului U******** B***** M**** asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiilor stabilite de instanţă, asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare stabilit şi asupra dispoziţiilor art. 84 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul U******** B***** M**** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală, având în vedere şi prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, admite acţiunile civile formulate de părţile civile şi obligă inculpatul la plata sumelor de - 1.083 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui. - 745,32 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Prof. Dr. Nicolae Oblu Iaşi. - 12.270,94 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S******* C***** J******* D* U****** S** S******* I***. - 366,22 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţe Vaslui. În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 şi urm. din Codul civil, admite – în parte - acţiunea civilă formulată de partea civilă C****** V****** şi obligă pe inculpatul U******** B***** M**** la plata sumei de 26.000 lei, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale, către acesta. În baza art. 112 alin. 1 lit. b) Noul Cod penal, instanţa va dispune confiscarea de la inculpatul U******** B***** M**** a unei securi cu coadă de lemn şi un baltag cu coadă de lemn, ambele ambalate şi sigilate cu sigiliul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi şi înregistrate la poziţia 31/2016 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul U******** B***** M**** la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care suma de 1.100 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, iar suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul judecăţii.) În baza art. 276 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul U******** B***** M**** la plata sumei de 1.200 lei către parte civilă C****** V******, reprezentând onorariu apărător ales, conform chitanţelor cu nr.132/09.03.2016 şi 133/18.03.2016. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2016.
Hotarare 126/2016 din 22.06.2016Repus pe rol şi fixează termen de judecată la data de 22 iunie 2016, pentru când se va introduce în cauză şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui întrucât din eroare nu a fost trecut pe citativul rechizitoriului, având în vedere că s-a constituit ca parte civilă încă in faza de urmărire penală.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016Stabileşte pronunţarea pentru data de 01.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2016acordă termen la cererea inculpatului prin apărător, în procedura simplificată, în vederea administrării probei cu înscrisuri în circumstanţiere. -acordă termen şi la cererea părţii civile prin apărător pentru administrarea probei cu înscrisuri, în latură civilă.
Incheiere de sedinta din 27.04.2016