P******** D* P* L**** J********** B*******
PetentR*** I***
IntimatÎnch. penală nr. 369/CP/2016 În baza art. 318 alin. 15 CPP, admite cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin Ordonanţa din data de 05.08.2016 în dosarul nr. 3730/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa faţă de AN, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 CP, în dauna persoanei vătămate R.I., domiciliat în com. , jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2016.
369/2016 din 31.10.2016Potrivit Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bistriţa nr. 4/21.09.2016, începând cu data de 26.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, vor fi soluţionate numai cauzelor de tip urgent - respectiv a celor cu arestaţi preventiv sau la domiciliu, vizând măsurile procesuale în materie penală şi cele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, a dosarelor în care există riscul prescrierii faptei ,a cererilor de liberare condiţionată, iar în materie civilă a ordonanţelor preşedinţiale, a cererilor de suspendare provizorie a executării silite, a cererilor de emitere a ordinelor de protecţie şi a cererilor vizând internarea nevoluntară, cererilor de încuviinţare a executării silite, cereri privind măsurile asiguratorii, contestaţii la Legea 77/2016 şi a dosarelor cu o vechime în sistem cuprinsă între 5-10 ani şi peste 10 ani.
Incheiere de sedinta din 03.10.2016