D***** D******
ReclamantD***** T******
PârâtD***** S****
PârâtD***** M***** N***
PârâtD***** I*****
PârâtRespinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul D***** D****** de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr.302/28.03.2019, ce a fost pronunţată de Judecătoria Făurei în cauza civilă nr.591/228/2016. Cu apel în termen de 30 de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată astăzi, 24 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.02.2021În temeiul art. 396 alin. 1 C. proc. civ., amână pronunţarea la data de 24.02.2021. În temeiul art. 396 alin.2 C. proc. civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 februarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2021Termen acordat pentru citarea intervenienţilor menţionaţi în cererea de intervenţie depusă pentru prezentul termen la adresele indicate şi pentru a se comunica un exemplar după această cerere şi pârâţilor pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul acesteia.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021Termen acordat pentru ca reclamantul să fie citat cu aceleaşi precizări ca pentru prezentul termen de judecată şi pentru recitarea părţilor din prezenta cauză care nu au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Admite în parte cererea formulată de reclamantul D***** D****** în contradictoriu cu pârâţii Drăgan Tatiana, Ion Doiniţa, D***** M***** N***, D***** I***** şi Drăgan Gheorghe. Dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune privind bunurile rămase în masa succesorală a defunctului Drăgan Vasile şi, ca efect al partajului: 1. Atribuie în exclusivitate reclamantului D***** D******: -suprafaţa real măsurată de 580 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 2, parcela 759, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 1.680 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 2, parcela 883, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 1.700 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 2, parcela 929, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 900 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 268, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 2.000 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 526, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 1.500 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 11, parcela 1380, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 27.000 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 19, parcela 86, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 27.847 mp situată în extravilanul localităţii Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 2388-23286 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 58, parcela 12 – 12/1, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel. 2. Atribuie în exclusivitate pârâtei Drăgan Tatiana: -suprafaţa real măsurată de 1.520 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 2, parcela 770, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 2.400 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 446, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 600 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 831, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 5.720 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 1051, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 480 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 9, parcela 1026, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 52.500 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 19, parcela 84, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 21.055 mp situată în extravilanul localităţii Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 2388-23286 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 58, parcela 12 – 12/2, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel. -suprafaţa real măsurată de 2.938 mp situată în intravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în cvartal 9, parcela 281 (1.250 mp. teren arabil), cvartal 9, parcela 282 (750 mp. vii) şi cvartal 9, parcela 283 (938 mp. curţi construcţii, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel şi în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică în Construcţii efectuată în cauză de către domnul expert Ianuris Ionel ; -imobilul construcţie (C1) având o suprafaţă utilă de 74,95 mp şi anexe gospodăreşti (C2 – grajd, C3 – magazie, C4 – anexă paiantă, C5 – magazie, C6 – adăpost animale şi C7 – fântână), situat în satul Vultureni, comuna Cireşu, amplasată cadastral în cvartal 9, parcela 283, menţionat în cadrul Certificatului de Atestare a Fiscală nr. 2330/16.05.2016 care a fost emis de Unitatea Administrativ Teritorială Mircea Vodă, identificat în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică în Construcţii efectuată în cauză de către domnul expert Ianuris Ionel; 3. Atribuie în exclusivitate pârâtei D***** I*****: -suprafaţa real măsurată de 4.600 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 444, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 16.500 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 12, parcela 379, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 14.120 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 24, parcela 1290, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 9.380 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 24, parcela 1292, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 18.606 mp situată în extravilanul localităţii Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 2388-23286 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 58, parcela 12 – 12/4, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel. 4. Atribuie în exclusivitate pârâtului Drăgan Gheorghe: -suprafaţa real măsurată de 7.900 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 3, parcela 728, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 1.080 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 198, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 540 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 199, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 1.200 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 4, parcela 830, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 8.700 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22074 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 7, parcela 417, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 4.500 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 7, parcela 419, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 11.500 mp situată în extravilanul localităţii Vultureni, comuna Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 27049-22078 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 18, parcela 122, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel ; -suprafaţa real măsurată de 27.786 mp situată în extravilanul localităţii Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 2388-23286 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 58, parcela 12 – 12/3, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel. 5. Atribuie în exclusivitate pârâtului D***** M***** N***: -suprafaţa real măsurată de 47.405 mp situată în extravilanul localităţii Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 2388-23286 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 58, parcela 12 – 12/5, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel. 6. Atribuie în exclusivitate pârâtei Ion Doiniţa: -suprafaţa real măsurată de 15.801 mp situată în extravilanul localităţii Cireşu, judeţul Brăila, menţionată în cadrul Titlului de Proprietate nr. 2388-23286 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Brăila, amplasată cadastral în tarlaua 58, parcela 12 – 12/6, identificată în cadrul Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară efectuată în prezenta cauză de către domnul expert judiciar Vizireanu Tudorel. Dispune înscrierea prezentei hotărâri judecătoreşti în Cartea Funciară, un exemplar al acesteia urmând a fi comunicat în acest scop către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău. Obligă pârâta Drăgan Tatiana să achite reclamantului D***** D****** suma de 6.687 lei reprezentând sultă. Obligă pârâta Drăgan Tatiana să achite pârâtei D***** I***** suma de 6.687 lei reprezentând sultă. Obligă pârâta Drăgan Tatiana să achite pârâtului Drăgan Gheorghe suma de 6.687 lei reprezentând sultă. Obligă pârâta Drăgan Tatiana să achite pârâtului D***** M***** N*** suma de 5.015,2 lei reprezentând sultă. Obligă pârâta Drăgan Tatiana să achite pârâtei Ion Doiniţa suma de 1.671,7 lei reprezentând sultă. Obligă pârâta Drăgan Tatiana la plata către reclamant a sumei de 2.218 lei reprezentând contravaloare parţială cheltuieli de judecată. Obligă pârâta D***** I***** la plata către reclamant a sumei de 1.663,5 lei reprezentând contravaloare parţială cheltuieli de judecată. Obligă pârâtul Drăgan Gheorghe la plata către reclamant a sumei de 1.663,5 lei reprezentând contravaloare parţială cheltuieli de judecată. Obligă pârâtul D***** M***** N*** la plata către reclamant a sumei de 1.247,6 lei reprezentând contravaloare parţială cheltuieli de judecată. Obligă pârâta Ion Doiniţa la plata către reclamant a sumei de 415,8 lei reprezentând contravaloare parţială cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 martie 2019.
Hotarare 302/2019 din 28.03.2019În temeiul art. 396 alin. 1 C. proc. civ, amână pronunţarea la data de 28.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2019În temeiul art. 396 alin. 1 C. proc. civ, amână pronunţarea la data de 21.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2019În temeiul art. 396 alin. 1 C. proc. civ, amână pronunţarea la data de 07.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019Termen proeschimbat
Preschimbarea termenului din data de 07.02.2019 la data de 26.02.2019, ora 9.00. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.01.2019
Incheiere de sedinta din 07.01.2019Repune cauza pe rol. Stabileşte termen la data de 07 februarie 2018, ora 09, în şedinţă publică. Va fi citat reclamantul să depună extrase de carte funciară de informare pentru toate imobilele care formează obiectul cererii de partaj sau, în cazul în care imobilele nu sunt înscrise în cartea funciară, certificat emis în acest sens de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în caz de neconformare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 16.11.2018Amână pronunţarea la 16.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2018Amână pronunţarea la 12.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2018Amână pronunţarea la 05.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2018Amână pronunţarea la 01.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2018Amână cauza pentru a se depune de către reclamant la dosar originalul chitanţei privind plata taxei judiciare de timbru de 3186 lei.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Termen acordat pentru a se depune la dosar originalul chitantei privind plata taxei de timbru
Incheiere de sedinta din 21.06.2018În temeiul prevederilor art. 242 din Codul de Procedură Civilă dispune suspendarea judecării prezentei cauze până când reclamantul va face dovada achitării onorariului suplimentar de 300 lei cuvenit expertului judiciar Vizireanu Tudorel. Cu recurs separat pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 19 aprilie 2018.
Incheiere suspendare din 19.04.2018Termen acordat pentru a se achita de către reclamant onorariul suplimentar pentru expertiză în cuantum de 300 lei.
Incheiere de sedinta din 08.03.2018Termen acordat pentru a se comunica părţilor raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.12.2017În temeiul prevederilor art. 985 din Codul de Procedură Civilă admite în principiu cererea formulată de reclamantul D***** D****** în contradictoriu cu pârâţii Drăgan Tatiana, Ion Doiniţa, D***** M***** N***, D***** I***** şi Drăgan Gheorghe. Constată că, în privinţa masei succesorale rămasă de pe urma defunctului Drăgan Vasile, se deţin în prezent următoarele cote indivize ale dreptului de proprietate: -reclamantul D***** D******-cota indiviză de 3/16 din dreptul de proprietate; -pârâta Drăgan Tatiana-cota indiviză de 4/16 din dreptul de proprietate; -pârâta D***** I*****-cota indiviză de 3/16 din dreptul de proprietate; -pârâtul Drăgan Gheorghe-cota indiviză de 3/16 din dreptul de proprietate; -pârâtul D***** M***** N***-cota indiviză de 9/64 (sau 27/192) din dreptul de proprietate (conform considerentelor Sentinţei Civile nr. 4119/23.05.2011 pronunţată de instanţa din cadrul Judecătoriei Brăila în cauza civilă nr. 3000/196/2011); -pârâta Ion Doiniţa-cota indiviză de 3/64 (sau 9/192) din dreptul de proprietate (conform considerentelor Sentinţei Civile nr. 4119/23.05.2011 pronunţată de instanţa din cadrul Judecătoriei Brăila în cauza civilă nr. 3000/196/2011). Cu apel odată cu fondul cauzei. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată azi 27 octombrie 2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiereadmitereinprincipiu din 27.10.2017Amână pronunţarea pentru admiterea în principiu a cererii.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2017Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017Termen acordat pentru lipsa rapoartului de expertiză şi a se reveni cu adresă către expert Vizireanu Tudorel pentru a fi înaintat, sub sancţiunea amenzii.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Termen acordat pentru lipsa rapoartelor de expertiză şi a se reveni cu adresă către experţi pentru a fi înaintate.
Incheiere de sedinta din 07.06.2017Termen acordat pentru efectuarea expertizelor dispuse în cauză de experţii desemnaţi şi comunicarea rapoartelor de expertiză.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Termen acordat pentru efectuarea unei expertize in specialitatea cadastru topografie geodezie şi a unei expertize imobiliare.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Termen acordat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile care au ca efect imposibilitatea deplasării pe drumurile interjudeţene şi naţionale. Se menţin măsurile dispuse pentru termenul de judecată din data de 11.01.2017.
Termen acordat pentru lipsa procedurii cu paratul Dragan Marius Niţă şi pentru ca reclamantul sa faca demersuri pentru aflarea domiciliului actual al acestuia.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016Termen acordat pentru citarea moştenitoarei defunctei-pârâte D***** S****, ca urmare a introducerii în cauză, pentru comunicarea către aceasta şi pârâţilor a înscrisurilor stabilite de instanţă,depuse de reclamant, de a lua la cunoştinţă de conţinutul acestora.
Incheiere de sedinta din 19.10.2016Respinge ca nefondată cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul D***** D******. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.06.2016.
Incheiere de sedinta din 29.06.2016