C***** S* V*****
InculpatS***** R**** P*** A********* C**********
Parte civilăS***** R**** P*** A***
Parte civilăConstată că potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză este Codul Penal de la 1969. Condamnă pe inculpatul:C.V., la pedeapsa de: - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit.c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal din 1969, art. 5 Cod penal actual, şi art. 396 al.10 C.pr.pen. În temeiul art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a , art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni , stabilit conform art. 82 C.pen. În temeiul art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziiţilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei . În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 şi 1382 Cod Civil admite acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGFP Cluj şi în consecinţă obligă inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 173.594 lei despăgubiri civile reprezentând TVA şi impozit pe profit precum şi penalităţi de întârziere şi dobânzi până la data plăţii efective. În temeiul art. 23 al.3 si art. 397 C.pr.pen. dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri falsificate respectiv a facturilor fiscale seria ACTIV nr.989692/03.03.2008, seria ALC FC5 0029438/21.03.2008, seria ALC FC5 0028170/16.07.2008, seria FCM nr.0046612/17.03.2008, seria PUR 2025431/14.04.2008, seria FEOM 0001733/14.07.2008, seria LUK 0028319/11.09.2008, seria CRPT nr.008268/10.10.2008, seria SZT 0003323/22.10.2008, seria COS 0003665/16.10.2008, seria IRCA 0073201/15.04.2009 şi seria CTTCAA 04475063/29.05.2009, precum şi a chitanţelor aferente facturilor aparent emise de SC Activ Tong Universal SRL, cea cu nr.0029438/21.03.2008 privind SC Almond Company SRL, SC La Fleur de Maison Couture SRL, SC Pur Natural SRL şi SC Ferom SRL În temeiul art. 274 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1500 lei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 mai 2017.
Hotarare 142/2017 din 03.05.2017amână pronunţarea pe data de 03 mai 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA PE DATA DE 12 APRILIE 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2017amână cauza faţă de lipsa de procedură cu partea civilă şi faţă de cererea de amânare formulată de inculpat
Incheiere de sedinta din 02.03.2017