S* A** C**** S*
ReclamantP***** C***** L*******
PârâtP***** D*****
PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale invocată de reclamanta SC APĂ CANAL S.A, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Tecuci, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.08.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.08.2017Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. APĂ CANAL S.A în contradictoriu cu pârâţii P***** C***** L******* şi P***** D*****. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 37,24 lei cu titlu de contravaloare servicii de furnizare apă potabilă şi colectare ape uzate menajere pentru perioada 31.11.2014, la care se adaugă penalităţi de întârziere, calculate potrivit contractului ( începând cu a 31-a zi de la data scadenţei) şi în continuare până la plata efectivă a debitului principal restant (fără însă ca penalităţile să poată depăşi cuantumul debitului principal). Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tecuci, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2017.
Hotarare 310/2017 din 08.02.2017Pentru lipsa de procedură cu pârâţii, acordă termen la 08.02.2017.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017