A******* A*** - G*******
ContestatorO** F******** Z***** - L* S*** O** F******** S**
IntimatAdmite cererea de repunere pe rol formulată de intimată. Admite excepţia. Constată perimată contestaţia la executare formulată de contestatorul Antonoiu Alin Georgian. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată azi 02.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 778/2020 din 02.06.2020Respinge excepţia perimării, raportat la dispoziţiile legii speciale art. 8 şi 5 din Legea 77/2016 se suspendă de drept orice executare silită, de asemenea şi contestaţia la executarea, până la soluţionarea definitivă asupra notificării sau a contestaţiilor la acele notificări; s-a făcut dovada în cauză că există o notificare depusă şi s-a formulat şi o contestaţie, pentru a se constata preluat în patrimoniu imobilul pe procedura dării în plată, întrucât nu s-a încheiat o convenţie amiabilă în acest sens, reprezentanţii OTP Bank, care fac această executare silită, nu s-au prezentat pentru a fi derulată procedura. Menţine suspendarea în cauză până la soluţionarea dosarului civil 314/205/2018 al Judecătoriei Câmpulung, aflat în procedură prealabilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 ianuarie 2018.
Incheiere suspendare din 23.01.2018Acordarea unui nou termen la solicitarea apărătorului contestatorului în vederea depunerii înscrisurilor cu care să facă dovada că se menţin motivele suspendării, pentru a se putea pune în discuţie excepţia perimării la termenul de judecată următor. Amână judecarea cauzei la data de 23 Ianuarie 2018, C2 civil Sala 2 ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art.229 C.proc.civilă Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 Decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017În baza art.412 al.8 CPC rap. la art. 5 al. 3 teza a II - a din Legea 77/2016 Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea notificării formulată la data de 23.03.2017 de contestatorul debitor către intimata creditoare OTP BANK ROMÂNIA S.A. OTP FAKTORING ZRT. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică din 11.04.2017. PREŞEDINTE
Incheiere suspendare din 11.04.2017Acordarea unui nou termen părţilor la 11 Aprilie 2017 pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului contestatorului - avocat Elena Minciunescu la acest terme Ia act că s-a depus la dosarul cauzei, la data de 06.03.2017, (filele 163 -164 dosar) de către intimata OTP FAKTORING Z.R.T., reprezentată de OTP FACTORING S.R.L. reprezentată convenţional prin avocat Eniko Fulop în dublu exemplar pentru a fi comunicat unul contestatorului, întâmpinare la cererea completatoare a motivelor contestaţie la executare, formulată de contestatorul Antonoiu Alin–Georgian la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la data de 11 Aprilie 2017, C2 civil Sala 2 ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art. 229 C.proc.civilă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către contestator, excepţie invocată de intimata OTP FAKTORING Z.R.T., reprezentată de OTP FACTORING S.R.L.. Acordarea unui nou termen în vederea comunicării către intimata OTP FAKTORING Z.R.T., persoană juridică maghiară, organizată ca instituţie financiară nebancară – IFN, cu sediul în Budapesta, str. Mozar, nr.8, reprezentată de OTP FACTORING S.R.L. în Bucureşti, str. Nicolae Caramfil, nr.79, et. 3, cod poştal 014142, sector 1, reprezentată convenţional prin avocat Eniko Fulop a cererii completatoare a motivelor contestaţiela executare, formulată de contestatorul A. A.G, reprezentat convenţional prin avocat Elena Minciunescu, cu menţiunea ca până la termenul ce va fi fixat, cu 1o zile, înainte să depună un punct de vedere cu privire la aceasta Ia act că se precizează azi în şedinţă publică de avocat Elena Minciunescu, faptul că a investit contestatorul A.A.G., Tribunalul Bucureşti cu o cerere de constatare abuzivă a clauzelor cuprinse în contractul de credit ce se solicita a fi executat, cerere ce a fost soluţionată, însă nu a fost comunicată încă hotărârea, soluţie pe care contestatorul înţelege să o conteste, dovadă pe care o vor face până la termenul de judecată următor. În baza art.238 Cod proc. civilă, instanţa estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, 3 luni. Amână judecarea cauzei la 14 Martie 2017, C2 Sala 2ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art.229 C. proc. civilă. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 07.02.2017