P****** I*****
ReclamantP****** M****
ReclamantB** G** S* B********
PârâtB** G** S* S*** D******
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii P****** I***** şi P****** M**** în contradictoriu cu S.C. BRD Groupe Societe Generale S.A. prin BRD Sucursala Dr. Tr. Severin. Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul lunar de gestionare a creditului, inserată la pct. 8 din „Condiţiile particulare”, coroborat cu art. 4.1 lit. b din „Condiţiile generale” ale Contractului de credit nr. 1473/25.06.2008, încheiat între părţi, şi constată nulitatea absolută a acestei clauze. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor suma de 1248 Euro (contravaloarea în lei la data plăţii), reprezentând contravaloare comision de gestionare achitat de reclamanţi pe perioada 26.06.2008 – 03.12.2010 şi la plata dobânzii legale calculată la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 05.12.2016.
Hotarare 3553/2016 din 05.12.2016Amână pronuntarea la data de 05.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2016În vederea administrării probatoriului încuviintat va amâna cauza la 23.11.2016
Incheiere de sedinta din 12.10.2016