Dosar 5979/62/2016 din 12.12.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5979/62/2016
Data dosar:
12.12.2016
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 11:30

    Complet: CD2 (sala T4)
  • Respinge cererea

    Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii G**** M*****, Dejanu Simona-Dumitriţa, D***** A*****, D***** A*****a-Monica, G**** M****** L******, Laslau Mariana, Rauliuc Doina, Diaconu Doiniţa, Lukacs Florentina şi Nedelcu Mădălina-Elena, în contradictoriu cu pârâtul Fondului de Garantare a Asigurărilor, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 octombrie 2017.

    Hotarare 1088/2017 din 11.10.2017
  • Sedinta din data de 26.09.2017 la ora 11:30

    Complet: CD2 (sala T4)
  • Amână pronunţarea

    Pentru a se depune concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei la data de 11.10.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2017
  • Sedinta din data de 20.06.2017 la ora 11:30

    Complet: CD2 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamanţi să depună la ds. cererea de renunţare la judecată faţă de pârâta Carpatica Asigurări SA, acordă termen de judecată la data de 26.09.2017, sala T4, ora 11:30.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2017
  • Sedinta din data de 16.05.2017 la ora 11:30

    Complet: CD2 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamanţi să studieze întâmpinarea formulată de pârâtă şi pentru a-şi exprima un punct de vedere, acordă termen de judecată la data de 20 iunie 2017, sala T4, ora 11:30.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2017
  • Sedinta din data de 04.04.2017 la ora 11:30

    Complet: CD2 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a se introduce în cauză Fondul de Garantare a Asigura?ilor, în calitate de pârât, acordă termen de judecată la data de 16 mai 2017, sala T4, ora 11:30.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD