B**** O*****
InculpatO***** S***** T****
Parte civilăÎn temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 107 alin. 1, lit. a din Legea 46/2008(forma în vigoare în prezent) în infracţiunea prev. de art. 108 alin. 1, lit. a din Legea 46/2008(forma în vigoare la data săvârşirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul BO la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. de art. 108 alin. 1, lit. a din Legea 46/2008(forma în vigoare la data săvârşirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a din vechiul Cod penal. În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile art. 82 din vechiul Cod penal(pedeapsa de 6 luni închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani). În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. În temeiul art. 359 din vechiul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 15 din Legea 187/2012, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din vechiul Cod penal referitor la cazurile de revocare ale suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală, art. 1357 din Codul civil, art. 9 din O.U.G. 85/2006, admite acţiunea civilă formulată de O***** S***** T****, astfel: - dispune predarea către O***** S***** T****, în vederea valorificării, a materialului lemnos rezultat în urma tăierii ilegale, material lemnos lăsat în custodia inculpatului BO conform procesului-verbal nr. 143065/16.01.2014. - obligă inculpatul BO la plata în favoarea părţii civile O***** S***** T**** a diferenţei dintre suma de 1953,27 lei şi suma încasată în urma valorificării materialului lemnos recuperat. În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul BO la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei(150 lei avansate în cursul urmăririi penale şi 150 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.03.2017.
Hotarare 105/2017 din 28.03.2017Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 28.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2017audiere martori
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Lipsa părţii
Incheiere de sedinta din 25.01.2017