P** V* G******
PetentAdmite propunerea făcută Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul p.g. deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 30/2014 de Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 34/2014 emis de Judecătoria Sighetu Marmaţiei. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în localitatea - Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, Popan Cătălin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.07.2016.
Hotarare 1097/2016 din 20.07.2016