Dosar 598/112/2014/a1 din 18.05.2016

acţiune în anulare operaţiuni comerciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 598/112/2014/a1
Data dosar:
18.05.2016
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
acţiune în anulare operaţiuni comerciale
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.07.2016 la ora 9:00

    Complet: C4-Faliment
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea de anulare a operaţiunilor comerciale formulată de reclamantul lichidator judiciar C.I.I. – I.P.S., îndreptată împotriva pârâtelor S. W. SRL aflată în insolvenţă şi S. R. SRL şi pe cale de consecinţă : Constată nulitatea absolută a operaţiunii comerciale de înstrăinare către pârâta S. R. SRL, cu factura nr. 2/01.07.2015, a următoarelor bunuri din patrimoniul pârâtei debitoare S. W. SRL, după cum urmează : aparat Ultimate 10 A cu seria 159627, aparat Ultimate 10 A cu seria 186715 şi aparat Ultimate 10 A cu seria 197360. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară iar în ipoteza în care nu bunurile nu mai există obligă pârâta S. R. SRL să achite contravaloarea acestora respectiv suma de 47.225,40 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.07.2016.

    Hotarare 489/2016 din 05.07.2016
  • Sedinta din data de 21.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 05.07.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD