G********* N******
InculpatS****** I***
InculpatN**** A***** I****
InculpatM******** C****** A*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăI. Constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 02.02.2017, s-a dispus după cum urmează : „În temeiul art. 345 alin. 3 C.pr.pen., admite excepţia neregularităţii rechizitoriului nr. 4775/P/2015 din data de 17.11.2016, întocmit în dosarul nr. 4775/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, excepţie invocată de instanţă din oficiu. Constată neregularitatea rechizitoriului sub aspectul expunerii situaţiei de fapt şi descrierii faptei imputată fiecăruia dintre inculpaţi în cadrul secţiunii „ Încadrarea Juridică”, precum şi în partea dispozitivă a actului de sesizare. În temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen., prezenta încheiere se comunică de îndată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pentru ca în termen de 5 zile de la primire să remedieze neregularită?ile actului de sesizare. Potrivit dispoziţiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen., procurorul va proceda la remedierea neregularităţilor actului de sesizare a instanţei şi va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Respinge ca nefondată excepţia nelegalei sesizări şi nelegalităţii actelor de urmărire penală efectuate cu privire la inculpatul M.C.A. II. În baza art. 126 din Constituţia României, art. 35 C. procedură penală şi art. 41 alin. 1 lit. a C. procedură penală, constată că Judecătoria Rădăuţi este instanţa competentă funcţional, material şi teritorial să soluţioneze cauza penală privind pe inculpaţii: G.N., S.I., N.A.I,.şi M.C.A.privind săvâr?irea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei - Judecătoria Rădăuţi cu rechizitoriul nr.4775/P/2015 emis la data de 17.11.2016 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi (astfel cum a fost remediat prin actul înaintat la data de 13 februarie 2017 – rechizitoriul nr. 4775/P/2015 din 13 februarie 2017), privind pe inculpaţii: G.N. şi S.I,. trimişi în pentru comiterea infracţiunii de „contrabandă în formă agravantă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată şi completată prin O.U.G. 54/2010, 3. N.A.I,. pentru comiterea infracţiunii de „complicitate la infracţiunea de contrabanda in forma agravanta”, fapta prevăzuta şi pedepsita de art. 48 Cod penal raportat la art. 270, alin. 3 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata de OUG 54/2010, 4. M.C.A.zis VARZARI, pentru comiterea infracţiunii de „instigare la infracţiunea de contrabanda in forma agravanta”, fapta prev. si ped. de ar. 47 Cod penal, raportat la art. 270, alin. 3 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata de OUG 54/2010. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 4775/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în care s-a emis actul de sesizare. Dispune începerea judecăţii cauzei
Incheiere finala dezinvestire 244/2017 din 02.03.2017Pentru lipsa de procedură cu inculpatul GH, pentru citarea inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017În temeiul art. 345 alin. 3 C.pr.pen., admite excepţia neregularităţii rechizitoriului nr. 4775/P/2015 din data de 17.11.2016, întocmit în dosarul nr. 4775/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, excepţie invocată de instanţă din oficiu. Constată neregularitatea rechizitoriului sub aspectul expunerii situaţiei de fapt şi descrierii faptei imputată fiecăruia dintre inculpaţi în cadrul secţiunii „ Încadrarea Juridică”, precum şi în partea dispozitivă a actului de sesizare.
Incheiere de sedinta din 02.02.2017