M******** L***** I*****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M******** L***** I***** prin actul de sesizare al instanţei, din infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă post-executorie, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 43 alin. 5 raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă post-condamnatorie, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul M******** L***** I***** – nume purtat anterior Boroş – la pedeapsa de: - 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă post-condamnatorie; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3316/07.12.2011 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 5805/55/2011, definitivă prin nerecurare la data de 22.11.2011 şi adaugă pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2016.
Hotarare 2476/2016 din 16.11.2016T: 16.11.2016 - pentru a da posibilitate inculpatului să-şi facă apărarea după schimbarea încadrării juridice a faptei
Incheiere de sedinta din 19.10.2016T: 19.10.2016 - pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.09.2016