I**** L**************
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I**** L************** împotriva pârâtei CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI. Admite contestaţia formulată împotriva Deciziei de recalculare cu nr. 205381/04.01.2016, emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, pe care o anulează. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.11.2015, cu luarea în considerare şi a veniturilor reprezentând „venituri suplimentare în acord”, „premii” şi „ore suplimentare” atestate de adeverinţa nr. 1205/12.10.2015 emisă de S.C. ZENTIVA S.A. Respinge în rest cererea de recalculare având ca obiect valorificarea veniturilor reprezentând compensaţii în temeiul Decretului nr. 46/1982 atestate de adeverinţa nr. 1205/12.10.2015 emisă de SC ZENTIVA SA şi restul veniturilor, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenita conform prezentei sentinţe si pensia efectiv încasata, pe perioada 01.11.2015, la zi. Admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat şi obligă pârâta la plata sumei de 600 lei cu acest titlu către reclamantă. Cu drept de apel care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2016.
Hotarare 6766/2016 din 30.06.2016Amânat în vederea deschiderii dezbaterilor în fond.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016