B***** I****
InculpatÎn baza prev. art. 336 alin. 1 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, condamnă pe inculpatul B***** I****, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare în condiţiile art. 396 alin. 1 şi 10 C.p.p. şi art. 375 C.p.p.. În temeiul art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform prevederilor art. 92 NCP. În temeiul art. 93 alin. 1 NCP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b NCP impune inculpatului obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 NCP pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Roman ori a Primăriei com. Boghicea, jud. Neamţ, sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 NCP, referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă. Atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 mai 2017.
Hotarare 183/2017 din 05.05.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 05.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2017Acordă termen la data de 02.05.2017 pentru asigurarea apărării.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017În condiţiile art. 346 alin. 1 din noul Cod de procedură penală (NCPP) constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 5388/P/2015 din data de 31 octombrie 2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman privind pe inculpatul B***** I****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzut de art. 336 alin. 1 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Roman este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a NCPP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B***** I****. Termenul de judecată va fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 06 ianuarie 2017.
Incheiere camera preliminara 4/2017 din 06.01.2017