M***** I*** L*****
Apelant INCULPATS*** A**** T*****
Intimat Parte civilăÎn baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul M.I.L., împotriva sentinţei penale nr. 2843 din 11.12.2015 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 6099/55/2015 Desfiinţează sentinţa atacată în latura penală cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei şi în latura civilă. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al Oraşului Arad, judeţul Arad, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că suma de 1443 lei reprezentând prejudiciul cauzat a fost consemnată la CEC Bank la dispoziţia părţii civile S.A.T. Menţine în rest sentinţa atacată. Dispune virarea sumei de 50 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Hotarare 232/2016 din 24.02.2016Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 24.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2016