S******* L*****
PetentÎn baza art. 86 din Codul penal de la 1969 raportat la art. 134 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 admite cererea formulată de petentul S******* L*****, în consecinţă: Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului S******* L***** de sub efectele pedepsei de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, aplicată prin sentinţa penală nr. 229 din 11.12.2013, pronunţată de Judecătoria Făget, în dosarul nr. 822/832/2013, definitivă prin nerecurare la data de 24.12.2013. După rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe hotărârea de condamnare pentru care s-a constatat intervenită reabilitarea de drept. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.09.2016.
Hotarare 123/2016 din 22.09.2016