S********* P*********** D** Î*********** P************* V***** - P***** M***** D* S******** G***** S*****
ReclamantL***** A**** I******* - R********
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la drepturile solicitate scadente anterior datei de 01 octombrie 2011. Respinge cererea cu privire la drepturile solicitate scadente anterior datei de 01 octombrie 2011, ca prescrisă. Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite acesteia conform sentinţei civile nr. 270/07 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4141/90/2012, începând cu data formulării cererii în soluţionarea căreia a fost pronunţată sentinţa menţionată şi până la data plăţii efective. Respinge cererea cu privire la drepturile solicitate scadente în perioada 01 octombrie 2011 - data formulării cererii în soluţionarea căreia a fost pronunţată sentinţa menţionată, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică.
Hotarare 652/2016 din 14.04.2016