B******* S*
ReclamantH***** T*****
PârâtH***** I*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de către contestatorul Banc Post SA, în contradictoriu cu intimaţii H***** T***** şi H***** I*****. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată astăzi 09.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6025/2016 din 09.12.2016Amână pronunţarea la data de 09.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2016- respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de către reprezentanta convenţională a pârâţilor; - pune în vedere pârâţilor, prin reprezentant convenţional, să depună la dosar, până la următorul termen de judecată, certificate de cazier judiciar; - încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosar; - amână judecarea cauzei, în vederea îndeplinirii măsurilor dispuse la acest termen; - acordă termen în cunoştinţă pârâţilor, prin reprezentant convenţional; - constată că reclamantul are termen în cunoştinţă. Stabileşte termen de judecată la data de 24 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.10.2016